NEGOCIERI la Romatsa: se caută soluţii pentru anularea GREVEI
Negocierile dintre patronatul ROMATSA şi sindicate au continuat sâmbătă şi duminică, existând premizele găsirii unor soluţii care să ducă la renunţarea la greva generală anunţată pentru 1 septembrie, potrivit ROMATSA, potrivit RealitateaTV.
"În cursul zilei de 29 august la sediul ROMATSA au continuat negocierile între patronat şi sindicat pentru finalizarea noului contract colectiv de muncă şi pentru a stinge conflictul care a generat declararea grevei generale anunţată pentru data de 1 septembrie. Au fost analizate majoritatea revendicărilor, existand un consens asupra acestora din partea comisiilor de negociere. Negocierile continuă şi astăzi, disponibilitatea ambelor părţi creand premizele pentru găsirea soluţiilor şi pentru rezolvarea divergenţelor existente, astfel încât ROMATSA să asigure în continuare, în condiţii normale operaţionale şi tehnice, serviciile de trafic aerian", a anunţat ROMATSA, printr-un comunicat.
Ministrul Transporturilor, Iulian Matache, a cerut vineri sindicatelor ROMATSA, după demisia directorului general, să renunţe la greva generală programată pentru 1 septembrie, apreciind că protestul este inutil şi afectează activitatea din domeniul aerian şi "confortul cetăţeanului".
Intrarea angajaţilor Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) în grevă generală de la 1 septembrie este legală, potrivit unei decizii luate vineri de Tribunalul Bucureşti, care nu este definitivă, scrie Mediafax.ro.
Controlorii de trafic aerian ROMATSA au anunţat luni că vor intra în grevă generală din 1 septembrie, dacă cele 14 revendicări pe care le au nu vor fi soluţionate, ei susţinând că problemele lor sunt "de viaţă şi de moarte" şi privesc siguranţa călătorilor.
Directorul ROMATSA, Aurel Stanciu, a fost numit în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor, printr-o decizie semnată de premierul Victor Ponta şi publicată marţi în Monitorul Oficial.
În 15 iulie, sindicaliştii ROMATSA au fost în grevă de avertisment, timp de două ore, perioadă în care a fost asigurat doar 33,3% din traficul aerian al unei zile obişnuite.
Aceştia au 14 revendicări pe care le solicită în noul contract colectiv de muncă. Printre altele, ei cer pensionarea la 55 de ani şi introducerea unui articol prin care, după această vârstă, un controlor de trafic să aibă posibilitatea să fie trecut pe un alt post în ROMATSA pe măsura pregătirii lui, în speţă la o direcţie operaţională sau de siguranţă.