Negoiţă: Din ce ştiu eu, sunt precizate sursele în lucrarea de doctorat. Înţeleg că nu au fost menţionate corect
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat miercuri, la ieşirea de la Parchetul General, că, din câte ştie, au fost indicate în lucrarea sa de doctorat sursele din care s-a inspirat, însă acestea nu ar fi fost menţionate corect.
El s-a prezentat miercuri la Parchetul General pentru a fi audiat, în calitate de martor, într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la acuzaţia că ar fi plagiat în lucrarea de doctorat.
"Răspunsul meu a fost categoric 'Nu!'. Niciodată nu am avut niciun avantaj în afară de faptul că mi-am îmbunătăţit cunoştinţele. Au fost interesaţi să ştie dacă în timpul şcolii doctorale au fost chestiuni în neregulă. Eu nefiind un profesionist în domeniu, că de-asta mi-am luat şi conducător de doctorat, nu ştiu să apreciez. I-am spus domnului procuror că nimic nu mi-a trezit suspiciuni. Au fost chestiuni legate de taxa de şcoală, chestiuni legate de anumite costuri cu edituri, dar nimic în neregulă din perspectiva mea. (...) Am văzut acum recent o chestiune: 'Domne', a copiat, dar nu e plagiat'. Eu nu înţeleg care e diferenţa să copiezi şi să plagiezi şi diferenţa să copiezi şi să nu plagiezi", a spus Negoiţă.
El a precizat că nu regretă faptul că a studiat şi că a cunoscut nişte persoane de la care a avut de învăţat, însă a susţinut că s-a făcut prea multă 'vâlvă' pe acest subiect.
"Nu am obţinut niciodată niciun avantaj. Şi, ca să ne înţelegem, nici nu l-am pus prin CV-urile mele, nu l-am folosit. Dacă nu era chestiunea asta, niciunul dintre dumneavoastră nu ştia că eu am un doctorat", a adăugat edilul de sector.
Întrebat de unde s-a inspirat, Negoiţă a precizat că din foarte multe lucrări.
Cât priveşte menţionarea surselor, primarul a spus: "Din ce ştiu eu, da. Ele sunt menţionate, dar am înţeles că nu au fost menţionate corect".
În luna iulie, Ministerul Educaţiei a anunţat că Secretariatul tehnic al CNATDCU a primit punctul de vedere al Academiei de Poliţie 'Alexandru Ioan Cuza', punct de vedere în care se constată plagiatul în cazul lucrării de doctorat a lui Robert Negoiţă şi se recomandă retragerea titlului de doctor.
La rândul său, Robert Negoiţă confirma procedura demarată de Comisia de Etică a Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" pentru a i se retragere titlul de doctor pe motiv de plagiat, el afirmând că singurul său regret este că s-a lăsat tentat, în trecut, de această "modă" a titlurilor academice.
Negoiţă a devenit doctor în Ştiinţe Juridice în anul 2012, la Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", cu teza de doctorat "Criza economico-financiară şi impactul acesteia asupra echilibrului social".
Jurnalista Emilia Şercan a dezvăluit că lucrarea de doctorat semnată de Robert Negoiţă este integral plagiată, fiind copiată de pe Internet şi site-uri de socializare.