Negriţoiu, ASF: Exclud o explozie a tarifelor RCA. Ar putea exista o creştere graduală şi diferenţiată

| 10 mai, 13:54

Mişu Negriţoiu a declarat că în cazul în care perioada tarifelor maximale nu va fi extinsă, ASF este pregatită să intervină cu lista tarifelor de referinţă care este gata şi va fi facută publică săptămâna viitoare.

"Liberalizarea pieţei RCA nu va aduce însă majorări masive de preţ, decât individual, în funcţie de risc", a spus Negriţoiu care a adăugat că "preţurile efective din piaţă aplicate la ora actuală sunt, în medie, cu circa 30% mai mici decât preţurile maximale practicate. "Exclud o creştere explozivă a preţurilor, de 20%. Îmi place să cred că media tarifelor RCA va rămâne tot acolo unde este acum sau, cel mult, să aibă o evoluţie marginală. În acest context, suntem pregătiţi pentru liberalizarea preţurilor", a declarat Negriţoiu.

Transportatorii au cerut recent prelungirea perioadei de plafonare a tarifelor RCA după data de 18 mai, în condiţiile în care o nouă lege RCA nu este încă în vigoare şi există pericolul ca preţurile să crească puternic în viitorul apropiat. Negriţoiu exclude însă o explozie a preţurilor, dar recunoaşte că ar putea exista o creştere graduală a tarifelor, scrie News.ro.

”Nu exclud o creştere graduală şi diferenţiata în regimul de tarife maximale. Eu exclud o creştere explozivă sau de circa 20%. Cred că media va rămâne tot acolo sau va exista o evoluţie foarte marginală”, a declarat Negriţoiu. Negriţoiu a prezentat, în cadrul conferinţe, evoluţia pieţei RCA în primul trimestru al acestui an. Cu acest prilej a fost prezentat şi raportul integrat privind evoluţia pieţelor financiare non-bancare în anul 2016.

”Piaţa poliţelor auto obligatorii (RCA) a atins, la sfârşitul primului trimestru al anului 2017, valoarea de 1,06 miliarde lei, nivel similar cu cel consemnat în aceeaşi perioadă a anului trecut, 1,07 miliarde lei”, se arată în raport.

În primele trei luni, pe ansamblul întregii pieţe, prima medie RCA anualizată a scăzut cu aproximativ 3%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atingând valoarea de 727 lei. Pentru persoane fizice, prima medie anualizată a fost de 533 lei, în timp ce pentru persoane juridice aceasta a ajuns la 1.340 de lei, potrivit datelor ASF.

”Numărul contractelor anuale a ajuns, în primele trei luni ale anului, la 1,46 milioane unităţi, faţă de 1,44 milioane în trimestrul I al anului 2016, cea mai mare pondere fiind reprezentată de poliţele cu o valabilitate de 6 luni. Totodată, analiza datelor preliminare raportate de societăţile de asigurare relevă faptul că ponderea poliţelor cu durată pe o lună a crescut de la 6,46% la 14,37%”, se arată în raport.

Totodată, dauna medie RCA plătită pentru vătămări corporale, în primul trimestru din 2017, a crescut cu 48%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce pentru pagube materiale a scăzut cu 3%. De asemenea, rata combinată a scăzut pentru prima dată sub pragul de 100%, ajungând la 97%, în scădere de la 106%, nivel consemnat în primele trei luni ale anului 2016.

În acelaşi timp se observă o concentrare semnificativă la nivelul cotei de piaţă a asigurătorilor din top, astfel încât primele două societăţi concentrează aproape 60% din portofoliul RCA din România. Astfel, liderul pieţei, City Insurance, deţine 31,6% din piaţă, iar Euroins deţine 27,7%. Asirom, care era liderul pieţei după primul semestru al anului trecut, este pe locul al treilea, cu o cotă de piaţă de 10,2%. Allianz-Ţiriac, care avea cea mai mare cotă de piaţă la finalul anului trecut, se află pe poziţia 4, cu 8,5%.

 

Tag-uri: Mişu Negriţoiu, RCA
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ