Nelu Tătaru anunţă că vor fi operaţionalizate 280 de paturi la terapie intensivă, în maximum trei săptămâni
Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a anunţat, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că au fost introduse 24 de spitale în rândul celor suport COVID şi urmează să fie operaţionalizate 280 de paturi la terapie intensivă, într-o perioadă care va varia între 7 şi 21 de zile.
”Da, sub coordonarea dumneavoastră, în ultimele 3 zile am făcut o evaluarea la nivel naţional şi în Bucureşti a situaţiei evoluţiei pandemiei şi am căutat suplimentarea paturilor de terapie intensivă la nivel naţional şi în Bucureşti. Astăzi, am introdus în ordinul 555/2020 încă 24 de unităţi medicale în totalitate sau doar cu o parte de ATI, urmând în 7 până la 21 de zile să operaţionalizăm 280 de paturi de terapie intensivă. După evaluarea fiecărui spaţiu în parte de echipele de la inspecţia sanitară de stat, ISU şi cele de la ANMDR, vom face şi avem în evaluare şi necesarul de personal pentru a putea operaţionaliza aceste 280 de paturi. Fiecare unitate sanitară verificată în ATI primeşte un plan de conformare, de măsuri, iar la sfârşitul săptămânii avem un prim raport cu unităţile care au fost verificate”, a afirmat Nelu Tătaru, întrebat de premierul Ludovic Orban cum stăm cu suplimentarea paturilor la ATI, în condiţiile în care nu observăm o scădere a numărului de infectări.
Tag-uri:
Nelu Tataru, paturi
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x