Nelu Tătaru: Prima tranşă de vaccin antigripal ajuns în ţară vizează cadrele medicale

| 17 sep, 20:59

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că primele 330.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns deja în ţară şi sunt destinate imunizării cadrelor medicale. În categoria de risc şi pentru care vaccinul este esenţial vor fi incluşi şi cadrele didactice.

"A venit prima tranşă de 330 de mii de doze de vaccin, s-au împărţit pe DSP-uri. Mai avem o tranşă care trebuie să vină în această lună, 400 de mii în total, luna viitoare vor fi 1,2 milioane de doze, apoi încă 1 milion de doze", a declarat ministrul, potrivit RomâniaTV.net.

Nelu Tătaru a mai declarat că prima tranşă de vaccin antigripal este destinată imunizării cadrelor medicale, după care va începe distribuţia către medicii de familie, pentru vaccinarea categoriilor de risc.

"În categoria celor de risc vor intra suplimentar şi cadrele didactice. Mai avem în acest moment 3 milioane de doze de vaccin antigripal pe care l-am contractat, cu posibilitatea prelungirii la încă un milion de doze şi vor fi distribuite şi către cadrele din învăţământ", a mai spus ministrul Tătaru, joi, la Brăila.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ