Nelu Tătaru: Sistemul medical are o boală, începând de la medicina primară în sus

| 08 sep, 22:16

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, marţi, că este nevoie de o nouă lege a sănătăţii, iar pandemia de coronavirus a scos la iveală nereguli.

"Putem remedia nişte lucruri, trebuie să cunoaştem realitatea şi trebuie să o cunoaştem în întregime. (...) Sistemul medical are o boală, începând de la medicină primară până sus. (...) Deschiderea totală a Ministerului Sănătăţii, a mea personală, în vederea modificării unei legislaţii şi în vederea aducerii medicului care este în centru, a corpului medical la acea capacitate de performanţă pentru care s-a pregătit în a acorda un act medical de calitate.

Se discută de o pandemie în care au fost prezenţi toţi, mai în faţă sau mai în spate. Cred că a fost o pandemie care a deschis ochii tuturor şi ne-a făcut să lăsăm nişte orgolii care există în tagma medicală şi să adaptăm din mers capacitatea până în acest moment. Sper ca această lună de foc care este septembrie să ne dea capacitatea noastră, atât colegial, cât şi profesională, să putem gestiona acest moment", a spus Tătaru în cadrul unei dezbateri organizate de PNL Bucureşti.

El a afirmat că se poate face o "adevărată reformă în sănătate", printr-o lege "corectă", adaptată zilelor noastre, notează Wall-Street.ro.

"Aşteptăm ca o lege corectă adaptată zilelor noastre, trecută printr-un legislativ care să înţeleagă nu doar menirea acelei legi, ci şi însemnătatea ei, va putea face să avem o adevărată reformă în sănătate. Suntem într-o perioadă care ne-a făcut pe toţi să vedem realitatea. Chiar dacă o ştiam, nu o recunoşteam", a mai afirmat ministrul.

Citeşte şi Ministrul Sănătăţii: "Pregătim spitalele pentru 2.000 de cazuri pe zi. Cele suport COVID sunt suprapopulate"

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ