Nevoia de reformare a României

Misiunea cea mai grea care-și așteaptă eroul în țara asta nu este economică, ci una de bun-simț. Nu va surveni nici mâine, nici anul viitor și nu va fi dusă la bun-sfârșit în mandatul sau mandatele sale, câte or fi. Dar acesta va fi dator să facă primii pași, să demareze un proces lung și anevoios și să se asigure că acesta este viabil și va fi continuat chiar și după ce el va fi predat pârghiile puterii altora. V-am trezit, sper, interesul. Vorbim de modernizarea statului român și reașezarea acestuia pe baze moderne, europene și contemporane cu secolul în care trăim. Care credeți că sunt cele mai frapante trăsături în care statul român este perceput în prezent de un observator lucid, care nu resimte nevoia să recurgă la subterfugii edulcorate pentru a menaja sensibilitățile nimănui? Nu vă faceți iluzii, la prima privire cele care atrag atenția sunt tușele groase, caricaturale. Iar despre acestea vă pot spune că țin exclusiv de noi. Nimeni altcineva nu este de învinovățit că în secolul XXI, în Europa, România se vede ca o țară în care mortalitatea infantilă a doborât cel mai trist record în ultimii ani, în timp ce statul român apare ca o colecție eclectică de procurori, generali, țârcovnici și lumânărese conduși la cele lumești de un parlament cu 588 de capete, iar la cele sfinte de un sobor de preoți puși pe căpătuială. Dintre aceștia se mai ițește moțat câte un controlor de trafic de zbor sau director de regie autonomă, pe motiv că și-au ales singuri scăunelul de salarizare pe care s-au cățărat.

În școlile din România, pe locul unde odinioară atârnau portretele lui Pauker, Groza, Dej și Ceaușescu, acum se lăfăie icoane religioase. În celelalte școli din Europa, acela este locul rezervat lui Darwin, Newton și Voltaire. Este incredibilă și de rău augur viteza cu care teoria evoluționistă a părăsit programa școlară, iar propaganda comunistă a fost înlocuită de cea religioasă. Și pentru că, nu-i așa, pentru orice acțiune există una opusă și de semn contrar, adolescenții din România contracarează evlavia insidioasă cu un uriaș și regretabil tsunami de violență. Este uluitor în sensul negativ ce poate naște somnul rațiunii amețită cu tămâie ortodoxă. Nu există un precedent pentru valul de mizerie care ia școlile românești pe sus și amenință să dea de gard educația cetățenilor României pe o rază de zeci de generații.

Justiția română este o ramură a artei teatrale, înrudită tangențial cu industria retrocedărilor abuzive. Aici remarcăm digul înalt al celor trei milioane de dosare nerezolvate, despăgubirile uriașe prin care CEDO rectifică erorile judiciare din sistemul românesc, dar și procesele montate, construite cu paletul de dosare și cu mai mulți martori ai acuzării decât au fost la procesul de la Nürnberg, dar fără niciun martor aprobat pentru apărare, acrobație juridică care permite României să fie în prezent singurul stat european cu deținuți politici.