Nicolae Ciucă: Guvernul României susţine dezvoltarea investiţiilor în industrie, pentru modernizarea economiei naţionale
Premierul Nicolae Ciucă a avut o întâlnire, miercuri, cu reprezentanţii grupului Beltrame, după finalizarea de către aceştia a achiziţiei Combinatului de Oţeluri Speciale Târgovişte, arată Guvernul. Cu această ocazie, compania a prezentat planurile de investiţii majore în retehnologizare, pentru producerea de oţeluri speciale în condiţii de protejare a mediului.
Investiţiile de peste 250 de milioane de euro pe care Grupul Beltrame le va face la Târgovişte vor transforma vechiul combinat în cea mai modernă fabrică de producere a oţelurilor speciale, cu emisii de carbon la unul dintre cele mai scăzute niveluri din Europa. Producţia va începe în următoarele luni, indică Executivul, într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii Grupului au anunţat că au în plan dezvoltarea, la Târgovişte, a unui nou combinat, pentru producerea oţel-betonului şi a sârmei laminate.
Aceste investiţii vor genera încă din prima etapă 200 de noi locuri de muncă, până la finalizarea planurilor de dezvoltare fiind create în total peste 1.000 de locuri de muncă.
Investitorii vor construi două parcuri foto-voltaice, care vor contribui la alimentarea cu electricitate a capacităţilor de producţie.
Premierul a subliniat susţinerea pe care Guvernul României o acorda dezvoltării de investiţii în industrie, pentru modernizarea economiei naţionale, accesul la noi tehnologii, crearea de noi locuri de muncă pentru români şi a unor produse cu valoare adăugată mare pentru piaţa locală şi europeană.
„Investim masiv în următorii ani, folosind fonduri europene şi de la buget. Materiile prime şi produsele de înaltă calitate din ţară sunt necesare pentru a putea întreţine ritmul alert al efortului de dezvoltare economică, în direcţii care să susţină calitatea vieţii şi să protejeze mediul”, a declarat Nicolae Ciucă, potrivit sursei citate.
Tag-uri:
Nicolae Ciuca
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x