Nicolae Ciucă: Nu putem să vorbim despre viitorul tinerilor fără să avem în vedere valorile europene
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, la Cluj, că viitorul tinerilor trebuie privit în contextul valorilor europene şi că aceştia trebuie să fie parte nemijlocită în promovarea lor.
"Nu putem să vorbim despre viitorul tinerilor, fără să vorbim măcar un pic despre ceea ce trebuie să avem în vedere, atunci când discutăm şi analizăm valorile europene, pe care tinerii noştri trebuie să le promoveze, la care tinerii noştri trebuie să fie parte nemijlocită în promovarea lor, în acest context în care, iată, valorile în sine, valorile democraţiei, valorile libertăţii, valorile statului de drept sunt puse la mare încercare şi disputate nu la masa dialogului, ci prin forţă, prin forţa armelor", a afirmat premierul la o dezbatere cu cetăţenii.
În context, el a condamnat din nou agresiunea Rusiei în Ucraina.
"Folosesc şi acest prilej pentru a condamna ferm şi a vorbi despre măsurile pe care guvernele, UE, Alianţa Nord-Atlantică le iau astfel încât să putem să ne asigurăm securitatea spaţiului euroatlantic, securitatea UE şi siguranţa cetăţenilor noştri şi vrem ca tinerii să poată să gândească şi să participe la tot ceea ce înseamnă dezvoltarea locală, dezvoltarea naţională, dezvoltarea europeană în libertate şi siguranţă", a subliniat Nicolae Ciucă.
El a spus că autorităţile locale, cele naţionale şi europene trebuie să dialogheze şi să coopereze de pe acelaşi nivel.
"Ceea ce desfăşurăm astăzi este o activitate model, pentru că pe aceeaşi linie, în acelaşi loc avem laolaltă autorităţile locale, autorităţile naţionale şi autorităţile europene. Nu le-am pus în niciun fel de ierarhie, sunt pe aceeaşi linie, pentru că dialogul trebuie să se desfăşoare de la acelaşi nivel, pentru a putea să avem acelaşi nivel de înţelegere şi aceeaşi proiecţie de dezvoltare viitoare pentru ceea ce ne dorim să facem", a menţionat Ciucă.
Premierul Nicolae Ciucă a participat, joi, la un dialog local cu cetăţenii pe tema "Europa începe în Transilvania: democraţie, educaţie şi tineret. Ce urmează după Conferinţa despre Viitorul Europei?". La întâlnire au participat, printre alţii, preşedintele Comitetului European al Regiunilor, Apostolos Tzitzikostas, şi primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
De asemenea, premierul Nicolae Ciucă are în program o întâlnire pe tema dezvoltării comunităţilor locale inteligente şi coezive, la Primăria Cluj-Napoca.
Tag-uri:
Nicolae Ciuca
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x