Nicolae Ciucă: Spaţiul Schengen va deveni mai puternic, mai sigur şi mai prosper prin integrarea României
Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni, în plenul Parlamentului, cu prilejul vizitei oficiale a preşedintelui Parlamentului European, Roberta Metsola, în România, că spaţiul Schengen va deveni mai puternic, mai sigur şi mai prosper prin integrarea României în interiorul său, el dând asigurări că rămânem angajaţi şi vom avea o atitudine constructivă pentru realizarea cât mai rapidă a acestui obiectiv.
Premierul a mai spus că votul din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria a generat revoltă, frustrare şi dezamăgire la nivelul întregii societăţi româneşti, cu atât mai mult cu cât România a parcurs o serie de paşi importanţi în acest an, pentru a ne apropia de momentul aderării depline.
”Sunt deosebit de onorat să urez bun venit doamnei Roberta Metsola, Preşedintele Parlamentului European. Îmi exprim aprecierea faţă de cooperarea excelentă pe care o avem cu Parlamentul European şi cu domnia sa personal. O colaborare fundamentată pe obiectivul nostru comun, de consolidare a proiectului european. Românii au plătit cu propriul sânge dorinţa de a se alătura democraţiilor europene şi de a se bucura de respectarea drepturilor fundamentale. În decembrie 1989, înlăturarea regimului comunist ne-a deschis perspectiva integrării noastre europene şi euro-atlantice”, a spus premierul în discurs. Nicolae Ciucă a arătat că aderarea noastră la NATO şi Uniunea Europeană a aşezat România în rândul naţiunilor care respectă valorile unei societăţi libere şi democratice, statul de drept şi dreptul internaţional. ”Mă bucur că am astăzi o nouă ocazie de a-i transmite doamnei Preşedinte Metsola întreaga noastră apreciere pentru rolul cheie în adoptarea unui răspuns rapid şi puternic al Uniunii Europene la provocările cu care s-a confruntat în acest an, în primul rând în ceea ce priveşte gestionarea consecinţelor dramatice ale războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus premierul în discurs. Şeful Executivului a arătat că anul care se încheie a fost deosebit de greu, iar răspunsul nostru comun a fost solid. ”Am demonstrat că împreună putem face faţă acestor încercări. Am reuşit, în faţa provocărilor, să ne consolidăm unitatea şi solidaritatea. În actualul context geopolitic, în care valorile de bază ale Europei şi spaţiului euro-atlantic - libertatea, democraţia, supremaţia legii şi apărarea drepturilor fundamentale - sunt puse la încercare de războiul brutal pornit de către Rusia împotriva Ucrainei, Uniunea a reuşit să reafirme validitatea modelului european, precum şi soliditatea valorilor şi principiilor pe care este fundamentată. România a fost în prima linie de acţiune de la începutul acestui război”, a declarat şeful Executivului. El a spus că autorităţile române au acţionat unitar, coordonat, în deplină solidaritate cu poporul ucrainean. ”Hub-ul internaţional umanitar operaţionalizat la Suceava, sprijinul oferit celor peste trei milioane de refugiaţi din Ucraina, dintre care peste 100.000 au ales să rămână la noi, reprezintă dovada empatiei şi dorinţei noastre de a fi alături de acest greu încercat popor”, a precizat Ciucă. Potrivit premierului, ”eforturile instituţionale au fost completate şi susţinute exemplar de solidaritatea şi generozitatea arătate cetăţenilor ucraineni de români, societatea civilă şi mediul de afaceri”. ”În acelaşi timp, România s-a implicat activ în facilitarea transportului şi tranzitului a peste 10 milioane tone de cereale şi produse agricole ucrainene către pieţele internaţionale. Doresc să evidenţiez, de asemenea, sprijinul european acordat Republicii Moldova, inclusiv ca urmare a eforturilor constante ale României în acest sens. Am apreciat foarte mult şi mulţumim doamnei Preşedinte pentru susţinerea vocală şi consistentă a Parlamentului European pentru Guvernul de la Chişinău şi calea reformelor pe care acesta s-a angajat, pe calea integrării europene. Decizia din iunie a Consiliului European de a acorda Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de candidat şi de a recunoaşte perspectiva europeană a Georgiei a fost una istorică, iar România a luptat pentru acest obiectiv cu determinare. Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană şi mizăm în continuare pe sprijinul Parlamentului European în acest sens”, a explicat el. Nicolae Ciucă a mai afirmat că trăim într-o vreme de schimbări rapide, adesea mai rapide decât capacitatea noastră a tuturor de a identifica cele mai bune răspunsuri. ”Pandemia şi războiul din Ucraina au adus modificări substanţiale nu doar în planul raporturilor geopolitice, ci şi în agenda europeană şi în preocupările opiniei publice. Deşi Europa şi-a dovedit solidaritatea în raport cu încălcările dreptului internaţional de către Federaţia Rusă, proiectul nostru de viitor este în mod foarte serios pus sub semnul întrebării şi necesită, mai mult decât oricând, abordări comune. Criza resurselor energetice, migraţia, schimbările climatice, declinul forţei economice europene – toate aceste teme vor genera, cel mai probabil, dezbateri extrem de intense în viitor. Neîncrederea publică în soluţiile şi funcţionarea birocraţiei europene nu va ajuta succesul acestor dezbateri”, a apreciat el. Premierul a arătat că în acest context că votul din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne privind extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria a generat revoltă, frustrare şi dezamăgire la nivelul întregii societăţi româneşti, cu atât mai mult cu cât România a parcurs o serie de paşi importanţi în acest an, pentru a ne apropia de momentul aderării depline. ”Acest vot s-a întâmplat, deşi ne-am bucurat de o susţinere europeană largă din partea statelor membre şi a instituţiilor europene, inclusiv a dumneavoastră doamnă preşedinte, susţinere pentru care vă mulţumim. Regretăm că o opoziţie singulară a dus la acest rezultat care neagă un drept legitim al României. În acest context, vreau să punctez un aspect care mi se pare extrem de important. Dacă în planul agendei europene decizia din Consiliul JAI a părut o chestiune secundară, pentru o naţiune constitutivă a Europei acest vot a ridicat un serios semn de întrebare, la care Europa trebuie să mediteze.Pentru că a fost un test pe care NU România, ci Europa l-a picat. Perioada următoare va fi marcată de numeroase asemenea teste fie că e vorba de criza energetică, de migraţie, de extinderea Uniunii Europene sau de relaţiile ei externe. Dacă vom lăsa interesele naţionale să prevaleze, dacă vom urma exclusiv calculele electorale, majorităţile politice, simpatiile sau antipatiile naţionale, ne putem pregăti pentru un eşec. Europa nu este doar o simplă declaraţie politică privind valori împărtăşite, ci ea se construieşte pas cu pas prin atitudini şi abordări”, a spus premierul. El a menţionat că avem de ales între a fi cu adevărat o Europă puternică sau de a ne confrunta cu disoluţia acestui proiect. ”În acelaşi timp, suntem pe deplin încredinţaţi că spaţiul Schengen va deveni mai puternic, mai sigur şi mai prosper prin integrarea României în interiorul său. Ca urmare, vă asigur că rămânem angajaţi şi vom avea o atitudine constructivă pentru realizarea cât mai rapidă a acestui obiectiv. Am convingerea că, la fel ca şi până acum, vom beneficia de susţinerea fermă a Parlamentului European. Anul 2022 a adus şi aspecte pozitive pentru România. Mă refer aici cu precădere la raportul privind România din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, prezentat de Comisia Europeană la 22 noiembrie. Raportul reprezintă o recunoaştere şi o confirmare la nivel european a faptului că direcţia reformelor pe care am urmat-o cu consecvenţă în ultima perioadă este cea corectă”, a spus Ciucă. El a arătat că ”contextul geopolitic extrem de complicat generează şi multiple provocări în plan economic, pe care va trebui să le gestionăm cu mare atenţie în perioada următoare. Guvernele sunt chemate să vină cu soluţii concrete şi eficiente pentru a reduce inflaţia şi a gestiona preţul la energie”. ”Trebuie să ne asigurăm că deciziile noastre sunt realiste şi echilibrate şi servesc protejării cetăţenilor noştri şi interesului comun al consolidării construcţiei europene. De altfel, Uniunea Europeană a demonstrat în multiple ocazii că este capabilă să gestioneze şi să depăşească orice provocări. Planul de redresare pentru Europa, care încurajează statele membre UE să realizeze reforme şi investiţii semnificative este un foarte bun exemplu în acest sens. România este hotărâtă să folosească toate oportunităţile oferite de acest instrument. Semnarea, la Bucureşti, în prezenţa Preşedintelui Comisiei Europene, a Acordului care va permite furnizarea de energie electrică pentru ţările europene, prin cablul submarin din Marea Neagră, pe ruta Azerbaidjan - Georgia - România, reprezintă cea mai recentă dovadă concretă a rolului pe care ţara noastră este dispusă să şi-l asume la nivelul Uniunii”, a spus premierul. Nicolae Ciucă a arătat că astăzi, consolidarea rezilienţei interne şi externe, solidaritatea, coeziunea şi principiul de a nu lăsa pe nimeni în urmă sunt mai actuale decât oricând. ”Este absolut necesar să răspundem aşteptărilor cetăţenilor prin iniţiative şi soluţii concrete la nivel european, care să conserve unitatea şi să evite accentuarea unor diviziuni sau a unor cercuri diferite de dezvoltare. Guvernul pe care îl conduc susţine necesitatea de a avea poziţii convergente cu privire la temele majore ale agendei europene şi mă bucur că perspectivele cooperării României cu Parlamentul European sunt excelente”, a afirmat Ciucă.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x