Nicolae Ciucă: Sprijinim fermierii şi susţinem procesarea producţiei interne
Premierul Nicolae Ciucă afirmă, miercuri seară, că Executivul sprijină fermierii şi susţine procesarea producţiei, fiind alocată suma de 200 de milioane de lei. Şeful Executivului a adăugat că producţia de grâu de anul acesta acoperă necesarul intern şi că există şi disponibilitate pentru export.
”Sprijinim fermierii şi susţinem procesarea producţiei interne! Am anunţat astăzi acordarea unei prime de 10%, în plafon de 200 de milioane de euro, pentru a încuraja fermierii români să prelucreze în ţară produsele agricole”, a scris Ciucă, miercuri seară, pe Facebook.
În ceea ce priveşte producţia de grâu, premierul afirmă că aceasta acoperă consumul intern şi avem şi pentru export.
”Producţia de grâu de anul acesta acoperă consumul intern şi va exista disponibilitate şi pentru export. În perioada imediat următoare, vom iniţia un nou set de măsuri pentru fermierii ale căror recolte sunt afectate de secetă”, mai anunţă premierul.
Nicolae Ciucă a amintit şi despre un program pentru irigaţii.
”Pe lângă acestea, am stabilit că, în următorii ani, vom investi 1,5 miliarde de euro prin Programul naţional de reabilitare a infrastructurii de irigaţii”, precizează Nicolae Ciucă.
Tag-uri:
Nicolae Ciuca
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x