Nicolae Moga a demisionat de la Ministerul de Interne la doar 6 zile după învestirea în funcție

| 30 iul, 12:38

Nicolae Moga a anunțat marți într-o scurtă declarație de presă că a demisionat din funcția de Ministru de Interne, El urma să meargă chiar azi, peste o jumătate de oră, în CSAT pentru a prezenta raportul oficial al Ministerului de Interne după eșecul din dosarul crimelor din Caracal.

„În urma unei discuţii pe care am avut-o în această dimineaţă cu primul ministru al Guvernului României, doamna Viorica Dăncilă, am decis să mă retrag din funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Am luat această hotărâre pentru a salva o parte din prestigiul puternic afectat al acestei instituţii în urma activităţii deficitare a unor angajaţi ai săi, care au fost destituiţi sau urmează să fie sancţionaţi”, a spus Nicolae Moga în cadrul unei declarații de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că retragerea din această demnitate trebuie să fie văzută ca un nou început pentru minister.

”În cele şase zile în care am condus Ministerul Afacerilor Interne am dispus toate controalele posibile pentru identificarea vinovaţilor în cazul tragediei de la Caracal. Toate aceste cercetări vor continua. Am încredere în oameni oneşti şi profesionişti din minister că vor reuşi să ducă la bun sfârşit munca pe care am început-o împreună şi le mulţumesc pentru colaborare. Îi mulţumesc doamnei prim-ministru pentru încredere şi trebuie ca astfel de evenimente să nu mai fie posibile în viitor”, a adăugat el.

În acest moment, Ministerul de Interne și Poliția Română sunt fără conducere, pentru prima oară în istoria recentă. Șeful Poliției, Ioan Buda, a fost demis luni seară printr-o decizie a premierului Dăncilă, dar în Monitorul Oficial nu a apărut o altă decizie de numire în funcție.

Moga, un personaj controversat din Constanța, fusese numit în funcție cu doar șase zile înainte.

El a avut o apariție nepotrivită vineri seară la Caracal, în plin scandal, când a părut extrem de confuz și a articulat cu greu frazele în fața ziariștilor.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ