Nicolae Robu, despre un nou mandat de primar la Timişoara: Voi candida fie din partea PNL, fie independent

| 25 aug, 20:02

Fostul primar liberal al municipiului Timişoara Nicolae Robu anunţă, pe pagina sa de Facebook, că intenţionează să candideze pentru un al treilea mandat de edil-şef al oraşului, fie din partea PNL, dacă conducerea centrală a partidului îl va susţine, fie independent.

 

Robu precizează că toate sondajele îl dau drept favorit în câştigarea acestei curse şi i-a transmis actualului edil, Dominic Fritz (USR), că timişorenii ştiu că toate proiectele în derulare sunt moştenite de la vechea administraţie.
Nicolae Robu a scris pe pagina sa de Facebook că adeseori oamenii îl întreabă dacă va mai candida pentru al treilea mandat de primar la Timişoara, iar răspunsul este unul afirmativ de fiecare dată.
"Întrebat fiind, când sunt la plimbare, când îmi fac cumpărăturile, în dialogurile mele live cu timişorenii, practic peste tot, dacă voi candida pt un nou mandat de Primar - ba, de cele mai multe ori, cerându-mi-se la modul cel mai direct să candidez! -, am răspuns cinstit, fără ipocrizie: DA, VOI CANDIDA! În mod firesc, după acest răspuns, a venit întrebarea: din partea cui? Iar răspunsul meu şi la această întrebare a fost la fel de direct, de cinstit: voi candida fie din partea PNL, dacă conducerea naţională a partidului arată în timp util că mă vrea, fie independent, dacă nu mă vrea - lucru de bun simţ, doar dragoste cu de-a sila nu se poate, ştim bine! -. Şi am mai precizat, preventiv - “Stan Păţitul” fiind! -, că, dacă cumva se va întâmpla ca unora să le treacă prin minte să vină cu sondaje măsluite ca să mă convingă să nu candidez - fac precizarea că până acum nu s-a întâmplat aşa ceva, TOATE sondajele dându-mă detaşat favorit! -, nu vor avea niciun sorţ de izbândă, eu candidând oricum, lăsându-i pe timişoreni să-şi arate preferinţele PRIN VOT!”, a scris Robu.
Fostul primar al municipiului Timişoara a avut şi un mesaj pentru actuala administraţie a oraşului.
"Un cuvânt, în încheiere şi pentru Pinocchio Huiduitul (Dominic Fritz - n.r.) şi colegul său de echipă catastrofală pentru Timişoara, Dublu Repetentul Laţcău: Timişorenii ştiu că toate proiectele şi implicit toate cifrele cu care vă lăudaţi sunt moştenire de la administraţia Robu! Voi şi după doi ani sunteţi tot administraţia zero proiecte! O ruşine nu numai pentru Timişoara, ci pentru România! O administraţie cu zero proiecte proprii, depăşită până şi de administraţiile minusculelor comune Secaş, Bara etc!”, a susţinut Nicolae Robu.
Nicolae Robu a ocupat funcţia de primar al municipiului Timişoara timp de două mandate, în perioada 2012-2020.

 

Tag-uri: Nicolae Robu
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ