Nicolăescu: Bugetul Sănătăţii nu asigură toate serviciile medicale

| 16 ian, 2014

Ministrul Eugen Nicolăescu a declarat joi că bugetul pe care România îl alocă în prezent Sănătăţii nu poate asigura toate serviciile medicale pe care cineva crede că le poate obţine, însă, prin introducerea noilor pachete de servicii medicale, cetăţenii vor beneficia de asistenţă astfel încât viaţa lor să nu fie pusă în pericol, iar problemele de sănătate pe care le au să fie ameliorate şi chiar rezolvate.

"Este pentru prima dată în România când se face o asemenea acţiune, când se face prezentarea unui act normativ pe care vrem să îl cunoască toţi specialiştii din ţară care au funcţii de conducere în organizaţii profesionale", a spus ministrul, cu prilejul primei prezentări a pachetelor de servicii medicale, conform Agerpres.

Nicolăescu a susţinut că, pentru prima dată, prin pachetul de bază este reglementată prevenţia şi modul cum se realizează.

"Trebuie să spunem foarte clar şi răspicat că bani sunt puţini, dar în multe zone banii nu sunt din păcate cheltuiţi cu chibzuială sau cu multă responsabilitate aşa cum ar trebui. Pachetul fiind foarte transparent, ar trebui să ne spună cum este cheltuit fiecare bănuţ şi să îl urmărim. Pachetul de bază nu este construit pentru o persoană anume, ci el este construit pe tipuri de nevoi de sănătate", a explicat ministrul.

Referitor la medicina de familie, ministrul a arătat că aceasta trebuie privită prin două componente majore: prevenţia şi acordarea de servicii medicale obişnuite.

"O altă noutate a pachetului o reprezintă structurarea mai riguroasă a serviciilor astfel încât pacientul să ştie la ce anume are dreptul. Pachetul nu limitează numărul de consultaţii pentru problemele de sănătate noi. Ori de câte ori apare o nouă îmbolnăvire, agravarea unei patologii pe care medicul de familie o ştie, toate aceste lucruri se tratează ca o problemă de sănătate nouă. Ori de câte ori o persoană are o suspiciune de sănătate, are o problemă, în sensul în care se simte rău , în sensul în care crede că ar trebui să o vadă un medic, atunci acea persoană se poate adresa medicului de familie fără niciun fel de restricţie", a detaliat Nicolăescu.

El a adăugat că această consultaţie pentru o problemă de sănătate nouă nu trebuie 'confundată' cu urgenţa, care se rezolvă prin apelare la Serviciul 112.

Potrivit acestuia, medicul poate acorda consultaţii pentru persoanele sănătoase, respectiv de prevenţie, care se adresează copiilor şi adolescenţilor, iar la adulţii sănătoşi sunt consultaţii preventive de evaluare a riscului individual.

'Pentru persoanele cu probleme de sănătate sunt mai multe tipuri de consultaţii: consultaţiile pentru problemele de sănătate noi, pentru episoade acute noi, consultaţiile pentru acţiuni prioritare - şi aici includem consultaţiile de monitorizare activă prin protocoale de management integrat -, avem consultaţii pentru boli cronice - şi ne referim aici altele decât cele pentru monitorizare-, consultaţii programate la domiciliu pentru pacienţii cu boli grave nedeplasabili şi alte categorii de consultaţii şi servicii - pentru gravide şi leuze, servicii adiţionale, servicii de suport', a explicat demnitarul.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a menţionat că are în vedere aplicarea unor sancţiuni pentru cei care nu vin să îşi facă în fiecare an un consult.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ