Nicolicea îi dă REPLICA lui Geoană după ce a aflat că acesta vrea să-l dea în judecată
Ministrul Eugen Nicolicea a anunțat că, la rândul său, îl va da pe Geoană în judecată și pe mâna Parchetului, potrivit unor declarații acordate DC News: „Acțiunea pe care i-o fac eu este infracțiune și se condamnă cu pușcăria”, a spus acesta.
„Eu nu eram o persoană care discutam în judecăți. Foarte bine, eu am să-l dau la Parchet pentru falsul pe care l-a făcut cu excluderea din partid a fratelui meu și pentru abuzurile pe care le-a făcut. Am documentele semnate de el. De asemenea, am să-l dau în judecată pentru calomnie. Chiar astăzi recunoaște că ne-a dat afară, după care ne face traseiști. Dacă vrea judecăți, judecăți va avea. (…) Individul ăsta când s-a pornit să facă ceva, s-a pornit cu răzbunarea și pe familie și pe membri apropiați”, a reacționat Eugen Nicolicea.
Cât despre procesul pe care a anunțat Mircea Geoană că i-l va intenta, Eugen Nicolicea a declarat că este „exclus” să îl piardă, precizând: „Dar dacă a pornit pe calea judecății, să continue, pentru că va avea judecăți și plângeri la Parchet împotriva lui, pentru toate lucrurile pe care le-a făcut, inclusiv falsul pe care l-a făcut, pe care a pus ștampilă și semnătură și în care spunea că Biroul Executiv dădea afară simpli membri, pentru că răzbunările lui au fost împotriva întregii mele familii. Să vedem cum a făcut acest fals! O să îl dau la Parchet”.
Întrebat în ce constau falsurile respective, deputatul UNPR a declarat pentru DC News: „A emis o hârtie în care a spus că altă treabă n-a avut Biroul PSD decât să-mi excludă fratele, lucru care nu s-a întâmplat niciodată. Este semnat, ștampilat, se știe. De câte ori am spus despre el, n-a negat niciodată. (…) Dacă vrea procese, procese o să aibă”.