Nicolicea propune o reducere cu şase zile a pedepselor pentru fiecare 30 de zile de detenţie în condiţii improprii

| 19 apr, 15:28

Preşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, social-democratul Eugen Nicolicea, a propus, miercuri, la dezbaterea proiectului privind executarea pedepselor, reducerea cu şase zile a perioadei de detenţie la fiecare lună petrecută în condiţii improprii, faţă de trei zile cât prevede proiectul.

Nicolicea a spus că proiectul iniţial care prevede trei zile de reducere a pedepselor nu ar avea efect, iar micşorarea cu nouă zile, aşa cum a propus deputatul UDMR Marton Arpad, este prea mare. 

"Nu a fost niciun fel de propunere, a fost rezultatul unui calcul, pentru că la o zecime scădere de pedeapsă cum era până acum te duce tot la faza de eliberare condiţionată la două treimi şi acolo din una sau două amânări a fost eliminat tot câştigul pe care l-ai avut că ai stat în condiţii inumane şi am spus că legea practic nu are niciun efect şi mai bine să nu faci o astfel de lege. Pe de altă parte, mi s-a părut cam mare şi propunerea făcută de domnul Marton Arpad de nouă zile, adică o treime reducere pentru condiţii inumane. Şi eu am făcut o sugestie şi anume că poate să devină efectivă în jur de cinci, şase zile acordate pentru condiţii inumane, rămâne să stabilească comisia", a precizat Nicolicea, după şedinţă. 

El a spus că discuţia în privinţa acestui proiect se va relua luni în comisie. 

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a început de săptămâna trecută dezbaterea la proiectul privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. 

Marton Arpad a propus atunci creşterea de la trei la nouă a numărului de zile care se reduc din totalul pedepsei pentru 30 de zile de detenţie în condiţii necorespunzătoare. 

Tot atunci, Eugen Nicolicea a propus să se facă o clasificare a penitenciarelor, în funcţie de condiţiile de detenţie, iar condamnaţii să nu mai primească reduceri de pedepse de la caz la caz, ci în mod automat toţi cei dintr-o clădire a unei închisori în care condiţiile sunt "inumane". 

Proiectul de lege pentru modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost adoptat anterior de Senat, textul prevăzând reducerea a trei zile pentru o perioada de 30 de zile petrecută în condiţii de supraaglomerare - "spaţiu necorespunzător".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ