Nicușor Dan: ”Avem de ales între o teleormanizare a României și o țară europeană”

Nicuşor Dan a prezentat, miercuri, candidaţii Uniunii Ssalvați România (USR) pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.
”Avem de ales între o teleormanizare a României și o țară modernă, europeană”, a declarat Nicușor Dan, în conferința de presă în care a prezentat candidații USR, făcând aluzie la președintele PSD, Liviu Dragnea, care ar putea fi propunerea social-democraților pentru funcția de prim-ministru. ”Avem de făcut alegerea între sărăcie și un drum către prosperitate și normalitate. Sper că românii vor face alegerea corectă”, a completat liderul USR.
Cristian Ghinea a fost primul ministru tehnocrat care a părăsit oficial Guvernul, pentru a candida la alegerile parlamentare din 11 decembrie. "Ultima mea ședință ca membru în Guvernul Cioloș 1. E un sentiment ciudat. Pare un secol privind înapoi, dar nu au trecut nici șase luni de ministeriat, nici un an de când am mers la Cancelarie. A fost intens. Și a fost o onoare! De azi începe altceva", a scris Ghinea, pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, din partea USR va candida și secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuţ Moşteanu.
Ştirile orei

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
