Nicuşor Dan, despre EURO 2020: "Bucureştiul va fi o gazdă primitoare!”
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a subliniat că Bucureştiul va fi o "gazdă primitoare" pentru EURO 2020, în această vară, adăugând că prezenţa spectatorilor la meciuri este "un semn de speranţă", în contextul pandemiei COVID-19.
"Administraţia locală bucureşteană s-a angajat să facă investiţii, s-a angajat să facă anumite eforturi pentru acest eveniment. Vreau să vă asigur că ne-am ţinut de cuvânt şi suntem în grafic cu tot ce trebuie să facem. Vreau să vă asigur că împreună cu sutele de voluntari vom face astfel încât, la ora începerii evenimentului, totul să fie pregătit pentru un eveniment de înaltă clasă. Vă asigur că Bucureştiul va fi o gazdă primitoare atât pentru sportivi, cât şi pentru spectatori", a spus el, duminică, într-o intervenţie online, la evenimentul organizat cu prilejul aducerii Trofeului UEFA EURO 2020 în Capitală, notează Agerpres.
Nicuşor Dan a amintit că la meciuri pot participa 13.000 de fani.
"Este prima oară după mai bine de un an când avem evenimente sportive cu public. Peste 13.000 de oameni vor fi prezenţi în Arena Naţională la meciurile de la EURO 2020. Este deci un semn de speranţă că vom reuşi cu toţii să trecem peste această pandemie", a punctat el.
Arena Naţională din Bucureşti va găzdui patru meciuri: trei din Grupa C şi o optime de finală. Austria - Macedonia de Nord (13 iunie), Ucraina - Macedonia de Nord (17 iunie), Ucraina - Austria (21 iunie) şi o optime de finală programată pe 28 iunie sunt meciurile care vor fi găzduite de Capitala României, potrivit Digi 24.
Finala va avea loc pe 11 iulie, pe stadionul Wembley din Londra.
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x