Nicuşor Dan, despre finanţarea USR: „Am respectat legea. Această campanie dusă împotriva noastră e pentru a ne murdări“

| 16 feb, 17:22

Liderul USR, Nicuşor Dan, a declarat, joi, că formaţiunea pe care o conduce a respectat legea finanţării partidelor politice şi a explicat punct cu punct faptul că acuzaţiile care i se aduc de diferite televiziuni sunt nefondate. 

„Afirm cu responsabilitate că am respectat legea şi că această campanie dusă împotriva noastră este pentru a ne murdări. Nu cred că e întâmplător faptul că, în condiţiile în care Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat clarificări de la toate partidele politice, aşa cum admite public, se vorbeşte doar despre noi“, a scris pe Facebook Nicuşor Dan.    Acesta a explicat faptul că AEP a decis rambursarea a aproape 80% din suma solicitată de USR.„AEP a decis rambursarea către USR a 500 000 de lei, din suma de aproximativ 650 000 de lei solicitată după campania electorală pentru alegerile locale din Bucureşti, ceea ce înseamnă că, pentru suma returnată, nu au existat niciun fel de neclarităţi. AEP nu ne-a rambursat aproximativ 150.000 de lei pentru patru motive. Pentru fiecare din aceste motive am făcut o contestaţie“, a mai spus liderul USR. 

Nicuşor Dan a încercat şi o demontare a acuzaţiilor aduse partidului său de diferite televiziuni. „Principala acuzaţie adusă ieri seară de Antena 3 se referă la suma de 90.000 de lei care a fost strânsă prin donaţii online, printr-o platformă specializată. AEP ne-a reproşat faptul că donaţiile ar veni de la o asociaţie, deşi ea era doar intermediarul şi al doilea reproş, că această asociaţie a perceput un comision. În opinia noastră, nu este nimic ilegal. USR a depus documentele care atestă calitatea de intermediar al asociaţiei şi copiile după cărţile de identitate ale donatorilor“, a adăugat liderul USR.    „O altă acuzaţie se referă la suma de 215.000 lei plăţi pentru publicitatea pe Facebook, care ne-a fost restituită integral de AEP, aceasta fiind dovada că sursele de finanţare şi cheltuielile au fost legale şi că documentele prezentate de noi au clarificat nelămuririle AEP“, a conchis Nicuşor Dan. 

Tag-uri: Nicusor Dan
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ