Nicuşor Dan, după ce bugetul pentru 2024 a fost iar respins: Sunt deschis la dialog

| 06 mar, 19:04


Primarul Capitalei Nicuşor Dan a declarat, după ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti a respins, pentru a doua oară, proiectul de buget pentru anul 2024 al oraşului, că este deschis la dialog cu orice grup politicc din CGMB, însă i-a invitat pe consilierii generali să separea dezbaterea politică, absolut legitimă în campanie electorală, de această chestiune atât de importantă pentru bucureşteni.

 

El a explicat şi cum s-a ajuns la această situaţie şi a precizat că a făcut o propunere de buget dar i se reproşează că „subvenţiile pentru termie şi transportul public sunt în buget de 2 miliarde şi, în realitate, vor fi la sfârşitul anului de 3 miliarde”. Edilul general a mai spus că aşa a fost şi în 2021 şi 2022, subvenţiile de la început de an erau 2 miliarde, iar la final de an erau de 3 miliarde şi acest lucru s-a întâmplat pentru că „veniturile pe care noi trebuie să le punem în buget sunt subevaluate la începutul anului şi în special la începutul anului 2024”. Dan a adăugat că există fonduri europene care au trecut din 2023 în 2024, însă pentru a nu fi întrerupte şi banii de acolo duşi către plata subvenţie pentru termoficare şi transportul public. „Este logic ca aceşti bani să nu îi blocăm în capitolul subvenţii. Dimpotrivă să îi ducem în investiţii, în parcuri, în spitale, în străzi, consolidare de clădiri cu risc seismic, urmând ca banii care vin ulterior să îi ducem ca să completăm acea subvenţie”, a mai subliniat primarul general.
„Suntem pentru a doua zi în care bugetul Primăriei Capitalei nu este votat de Consiliul General şi vreau să vă explic cum am ajuns în situaţia aceasta şi ce este de făcut. Eu am făcut o propunere de buget şi, în esenţă, mi se reproşează pe această propunere de buget că subvenţiile pentru termie şi transportul public sunt în buget de 2 miliarde şi, în realitate, vor fi la sfârşitul anului de 3 miliarde. Aşa este, însă şi în 2021 şi în 2022 s-a întâmplat exact la fel. Subvenţiile au fost de la începutul anului 2 miliarde, la sfârşitul anului au fost 3 miliarde. De ce se întâmplă asta? Pentru că veniturile pe care noi trebuie să le punem în buget sunt subevaluate la începutul anului şi în special la începutul anului 2024 din două motive: unul este că Ministerul Finanţelor subevaluează suma pe care ne-o dă, din impozitele bucureştenilor. Anul trecut a spus că vom încasa 4,9 miliarde, am încasat 6,2 miliarde. Şi doi, există fonduri europene care au trecut din 2023 în 2024 şi pentru care, ca să nu le întrerupem, facem plata din buget local şi o să punem ulterior banii din fonduri europene pe care le aducem anul acesta”, a declarat Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă susţinută miercuri la sediul Primăriei Capitalei.
Edilul general a mai spus că există cu totul suma de 1,8 miliarde de lei, „cum am explicat consilierilor, mai mult decât putem să punem în momentul acesta în buget, bani care vor veni de-a lungul anului”.
„Şi atunci este logic ca aceşti bani să nu îi blocăm în capitolul subvenţii. Dimpotrivă să îi ducem în investiţii, în parcuri, în spitale, în străzi, consolidare de clădiri cu risc seismic, urmând ca banii care vin ulterior să îi ducem ca să completăm acea subvenţie. Dacă facem invers şi îi blocăm în subvenţii şi dacă începem investiţiile în iulie-august, atunci când vor veni formal banii pe care ştim sigur că vor veni, atunci acele investiţii nu se vor realiza. Asta este tot. Aceasta este toată explicaţia şi, cum v-am spus, aşa cum am funcţionat în 2021, aşa am funcţionat în 2022 şi Agenţia de rating Fitch, după cum ştiţi, ne-a dat un rating foarte bun pe funcţionarea financiară a Bucureştiului”, a mai precizat Nicuşor Dan.
Acesta a mai precizat că este deschis la dialog cu orice grup politic din Consiliul General, însă a vorbit despre o condiţie şi anume aceea ca, în cazul în care sunt luaţi banii într-o parte din bugetul pentru Bucureşti, să există sugestii şi de unde să fie tăiaţi banii.
„Ce se întâmplă acum? Sunt deschis la dialog cu orice grup politic din Consiliul General. Am fost ieri toată ziua şi numai asta am făcut. Azi, de asemenea, mi-am suspendat toate celelalte activităţi. Stau aici până seara târziu. O singură condiţie – dacă punem banii într-o parte, aceeaşi sumă trebuie să o luăm în altă parte. Până acum am primit foarte multe sugestii de la consilieri despre sume pe care să le punem într-o parte, lucru cu care sunt absolut de acord, numai că nu am primit nicio sugestie de unde să le tăiem. Aceasta este discuţia pe care trebuie să o avem”, a completat primarul Capitalei.
El i-a invitat la responsabilitate pe oamenii politici şi i-a îndemnat să separe dezbaterile politice, legitime, de această chestiune foarte importantă pentru Capitală şi bucureşteni, şi anume bugetul pentru 2024 al municipiului.
„Invit deci, chiar dacă e campanie electorală, e campanie electorală e legitim să fie, e legitim să existe dezbateri politice în care noi, politicienii, să ne certăm între noi. Însă invit la responsabilitate, invit consilierii generali să despartă dezbaterea politică, legitimă, de chestiunea aceasta foarte importantă a bugetului Bucureştiului de care depinde viaţa de zi cu zi a bucureştenilor”, a conchis Dan.
Reprezentanţii PNL Bucureşti au transmis, miercuri înaintea şedinţei CGMB, că primarul Nicuşor Dan blochează Bucureştiul, iar faptul că nu va exista buget aprobat pentru Capitală este integral răspunderea „primarului iresponsabil care nu a bugetat costurile necesare pentru funcţionarea transportului public şi a termoficării”. Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a anunţă că grupul consilierilor generali ai Partidului Naţional Liberal va face, în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti un amendament pentru alocarea a peste un miliard de lei pentru termoficare şi transport public.

 

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ