Nicuşor Dan: ”Municipalitatea trimite un prim convoi umanitar către Ucraina!”

| 04 mai, 17:38

Municipalitatea trimite, miercuri, un prim convoi umanitar către Ucraina, cu medicamente şi materiale sanitare solicitate prin intermediul ambasadei acestui stat, a declarat, miercuri, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

 

"Este un convoi care are doar medicamente şi materiale sanitare în cele două TIR-uri şi într-o maşină, care a plecat anterior. Este un efort comun, pe de o parte al Ambasadei Ucrainei şi pe de altă parte al colegilor mei din ASSMB şi al Crucii Roşii. Ceea ce trimitem vine în urma unor solicitări precise, care ne-au parvenit prin intermediul Ambasadei Ucrainei. Aceste materiale sanitare şi medicamente pe care le trimitem sunt achiziţionate în urma unui proiect de hotărâre de consiliu, iniţiat de grupul consilierilor generali PNL pentru 5 milioane de lei, care au fost transferaţi ulterior din contul PMB în contul ASSMB, iar apoi ceea ce s-a achiziţionat, aşa cum am spus, a fost un efort comun al Crucii Roşii, ASSMB şi Ambasadei Ucrainei", a spus Nicuşor Dan, într-o declaraţie de presă la depozitul Crucii Roşii din Chitila, transmisă, miercuri, AGERPRES.
El a menţionat că vor urma şi alte transporturi. "ASSMB şi DGASMB au un rol important în ajutorarea refugiaţilor ucraineni aflaţi pe teritoriul românesc şi în Bucureşti. Materialele pe care le strângem în centrul nostru o sa le trimitem pentru vecinii noştri ucraineni, afectaţi de război", a declarat Nicuşor Dan.
Nu în ultimul rând, el a transmis admiraţia sa lupta pe care o duce poporul ucrainean.
La rândul său, directorul general al Crucii Roşii Române, Ioan Silviu Lefter, a precizat că s-au înregistrat foarte multe solicitări pentru un astfel de transport şi că fără sprijinul Primăriei Generale şi al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti nu ar fi putut îndeplini condiţiile legale de a-l trimite.
"Crucea Roşie Română a trimis până acum în Ucraina 69 de TIR-uri, în afară de acestea două, care au reprezentat donaţii făcute de firmele din România şi de societăţi naţionale de Cruce Roşie din Europa. Fără aceste donaţii nu am fi putut fi prezenţi din primele zile în Ucraina. (...) Săptămâna aceasta vom trimite un TIR şi la Romexpo, pentru acel magazin social cu alimente, iar luni - tot acolo - un TIR cu produse de igienă şi pamperşi pentru copii. Am comandat şi 50.000 de cutii de lapte praf, care sunt solicitate de colegii noştri de la Crucea Roşie din Ucraina", a adăugat Ioan Silviu Lefter.

 

Tag-uri: USR
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ