Nicuşor Dan: Nu am avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea; CNSAS a emis două adeverinţe în acest sens
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmite că nu a avut niciun angajament de colaborare cu Securitatea, iar Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a emis două adeverinţe în acest sens.
El susţine că documentul care a apărut în spaţiul public şi din care ar reieşi că a furnizat note informative Securităţii prezintă "mai multe neconformităţi faptice".
"Faţă de documentul 'Raport privind încadrarea informativă a cetăţenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaţionale de Matematică' care a început să circule în presă fac următoarele precizări: am plecat din România de trei ori înainte de 1989 - la Balcaniada de Matematică din 1987 (Grecia) şi la Olimpiadele Internaţionale de Matematică din 1987 (Cuba) şi 1988 (Australia); în relaţia cu autorităţile statului de atunci am avut doar acele interacţiuni obligatorii conform legislaţiei din acei ani pentru toţi românii care călătoreau în străinătate; nu am avut vreun angajament de colaborare cu Securitatea, de altfel CNSAS a emis două adeverinţe în acest sens, în 2012 şi 2017; documentul prezintă mai multe neconformităţi faptice", se precizează într-un comunicat transmis de Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, o adeverinţă din data de 29 noiembrie 2012 emisă de CNSAS atestă că a fost verificat din oficiu la momentul respectiv în calitate de candidat la Primăria Capitalei. "Nu există date ori documente din care să rezulte calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii, în sensul legii, cu privire la domnul Dan Nicuşor Daniel, fiul lui Grigore şi Elena, născut la data de 20.12.1969 în Făgăraş, judeţul Braşov", se arată în document.
Tag-uri:
loading...
Ştirile orei
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x