Nicuşor Dan: Nu e necesară constituirea unei comisii de anchetă. E suficientă consultarea unor documente oficiale
Preşedintele USR, deputatul Nicuşor Dan, a afirmat marţi că nu este necesară anchetarea de către comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a condiţiilor în care s-au realizat rectificările bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat din august şi noiembrie 2016, în opinia sa fiind suficientă consultarea unor documente oficiale ale statului.
El a precizat că USR, PNL şi PMP au votat în şedinţa de marţi a Birourilor reunite ale Parlamentului împotriva "constituirii unei comisii de anchetă".
"Sunt nişte întrebări care pot să fie puse în mod evident, însă nu e necesară constituirea unei comisii de anchetă, e suficientă consultarea unor documente oficiale ale statului român, note de fundamentare, care au justificat acele rectificări bugetare", a motivat Nicuşor Dan.
El a reafirmat că activitatea parlamentară şi democraţia "încep să se degradeze", pentru că "nu e în regulă nici ca Guvernul să fi propus o lege de abilitare în care să fie propuse modificări prin ordonanţe de guvern a legilor organice, motiv pentru care s-a făcut sesizarea de la CCR". "Nu e în regulă nici convocarea Parlamentului de pe o oră pe alta, nu e în regulă nici convocarea Parlamentului doar ca pretext ca Guvernul să poată da ordonanţe de urgenţă. Deci, toate astea sunt. Cumva Parlamentul e aşa un fel de masă de manevră, pentru ca Guvernul să poată să dea ordonanţe - nu poate simple şi atunci le dă de urgenţă", a susţinut deputatul USR.
Birourile permanente reunite au aprobat marţi solicitarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, privind efectuarea unei anchete comune de comisiile parlamentare de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prin care să fie verificate condiţiile în care s-au realizat rectificările bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat din august şi noiembrie 2016.
"Mai exact, scopul anchetei este verificarea condiţiilor în care s-au realizat rectificările bugetelor de stat, mijloacele anchetei, audierea tuturor persoanelor implicate, care pot furniza informaţii şi clarificări pe această temă", a precizat secretarul Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu.