Nicuşor Dan o invită pe Gabriela Firea la trei dezbateri săptămâna viitoare. Reacţia actualului primar
Deputatul Nicuşor Dan, candidat susţinut de alianţa USR PLUS şi PNL la Primăria Capitalei, o invită pe Gabriela Firea, primar general şi candidat al PSD, la trei dezbateri care să aibă loc săptămâna viitoare - miercuri, joi şi vineri - în sala de consiliu a PMB.
"Pentru că au venit foarte multe solicitări de la televiziuni pentru dezbateri, pentru că aceste dezbateri sunt în marea lor majoritate în format unu la unu, pentru că sunt multe televiziuni care se suprapun pe acelaşi interval orar, revin la solicitarea mea către Gabriela Firea să avem trei dezbateri - miercuri, joi şi vineri - în sala de consiliu a Primăriei Capitalei, dezbateri unu la unu, la care să participe toată presa, şi aştept un răspuns de la primarul PSD, Gabriela Firea, până mâine, la ora 5,00 (17,00 - n.r.) să ne spună da sau nu. Vrea sau nu vrea o dezbatere unu la unu în sala de consiliu a Primăriei Capitalei, dacă vrea una, două sau trei dezbateri, câte vrea", a declarat Nicuşor Dan, joi, în faţa sediului PSD, unde a prezentat o planşă cu "cumetriile din administraţia publică din Bucureşti".
El a precizat că în cazul în care Gabriela Firea va accepta această invitaţie la dezbateri, staff-urile de campanie ale celor doi candidaţi vor stabili persoana care ar trebui să modereze aceste confruntări.
Gabriela Firea a spus că va participa la o dezbatere
Gabriela Firea a declarat la Antena3 că acceptă invitaţia lui Nicuşor Dan de a participa la o dezbatere. Actualul primar general al Capitalei a ţinut să precizeze că va veni, însă nu ştie dacă şi candidatul dreptei va face acelaşi lucru.
"Eu voi participa, nu știu dacă va veni dumnealui, probabil va inventa că are COVID-19. Deci, eu voi participa. Nu ştiu dacă are covid, dar probabil va inventa că e pozitiv. (...) Nu cred că va veni la o dezbatere cu mine pentru că nu va avea ce argumente să aducă. Va inventa un test pozitiv sau că a stat alături de o persoană pozitivă şi trebuie să se izoleze. Am aflat că a avut persoane pozitive în staff şi nu s-au izolat. Avem şi fotografii şi vor fi publicate la momentul potrivit, cu persoane care l-au însoţit în întâlniri publice”, a declarat Gabriela Firea, joi seară.
Nicuşor Dan a fost întrebat despre înregistrarea în care apare şi a afirmat că este un "fâs". "Nu vreau să discutăm în această campanie de un fâs, vreau să discutăm despre marile afaceri de corupţie ale primăriei", a mai spus el.
Nicuşor Dan, preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, liderul PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, şi mai mulţi susţinători de la PNL, USR şi PLUS au mers joi după-amiază la sediul central al PSD din Kiseleff cu un panou care înfăţişează "caracatiţa" care ar conduce Primăria Capitalei.