Nike pregăteşte o sumă fabuloasă pentru a păstra contractul cu Manchester United
Producătorul american de echipament sportiv Nike este dispus să cheltuiască 600 milioane dolari în următorii zece ani pentru a păstra parteneriatul cu clubul englez de fotbal Manchester United, care expiră în 2015, a anunţat vineri cotidianul Wall Street Journal.
Nike, furnizorul de echipament al grupării de pe Old Trafford începând din 2002, speră să rămână alături de una dintre cele mai populare echipe din lume, în ciuda rezultatelor sportive dezamăgitoare din acest sezon.
Manchester United, campioana Angliei în sezonul trecut, a terminat anul acesta pe un dezamăgitor loc 7, ratând astfel calificarea în cupele europene, pentru prima oară din 1990.
Actualul contractul dintre cele două părţi se ridică la 510 milioane dolari pe 13 ani şi expiră la finalul sezonului 2014-2015.
Compania germană Adidas şi producătorul american Warrior Sport (New Balance), care se ocupă deja de marea rivală FC Liverpool, sunt de asemenea interesaţi de o colaborare cu cel mai titrat club din din fotbalul englez, adaugă Wall Street Journal, citând persoane apropiate de acest dosar.
În ciuda rezultatelor sportive sub aşteptări, Manchester United şi-a sporit beneficiul net cu 26 la sută în primul trimestru, ajungând la 10,9 milioane lire sterline (13,5 milioane euro).