Nimeni nu întrece PDL în ale corupţiei

| 30 oct, 2013

Emil Boc, Traian Băsescu şi toţi artizanii amputărilor forţate a veniturilor îşi justifică intervenţia ca fiind unica cale pentru evitarea unui colaps de proporţii.

Rectificarea bugetară, tema începutului de săptămână, a fost întoarsă pe toate fețele de reprezentanţii mass-media. Sunt intervievaţi specialişti în domeniul fiscal, dar îndeosebi oamenii politici îşi dau cu părerea. Discursurile în mare lor majoritate sunt pe lângă subiect, fără substanţă, ce să mai vorbim de soluţii. În toată această hărmălaie nefolositoare, o declaraţie a fost mai cu moţ, cea a edilului de Cluj. Emil Boc a vrut să puncteze electoral momentul, folosind o comparaţie inadecvată, care se întoarce împotriva sa şi a Partidului Democrat Liberal. Fostul premier ne transmite că guvernul condus de domnia sa nu este străin de practicile de evaziune fiscală şi de corupţie, însă rămâne un biet ucenic faţă de politicienii USL.

Emil Boc critică rectificarea bugetară a Guvernului şi este solidar cu buzunarul cetăţeanului de rând. Mai mult, democrat-liberalul este profund îngrijorat de perspectiva economică a României. Câteva remarci - Emil Boc nu este singurul politician sau tehnocrat care dă lecţii după ce a avut pâinea şi cuţitul în mână. Este tardiv, nimeni nu reţine ce idei bune ai avut şi ce-ar fi fost dacă, românii simt pe propria piele efectele unei proaste guvernări.

PDL decontează just măsurile draconice - tăiere a 25% din salariile bugetarilor, plata CAS-ului pentru pensionarii cu venituri mai mari de 740 de lei lunar, reducerea indemnizaţiei pentru creșterea copilului. Auzită din gura celui care a implementat aceste soluţii, grija pentru pentru portofelul românului miroase a ipocrizie. Emil Boc, Traian Băsescu şi toţi artizanii amputărilor forţate a veniturilor îşi justifică intervenţia ca fiind unica cale pentru evitarea unui colaps de proporţii, precum şi tratamentul corect pentru redresarea economiei. Teoria are picioare de lut, deoarece decizia luată de şeful statului şi executată mecanic de Boc putea fi evitată, însă asta ar fi echivalat cu deranjarea băieţilor deştepţi care au căpuşat companiile de stat.

În ceea ce priveşte performanţa economică, cifrele cabinetului Boc sunt liliputane comparativ cu actualul Executiv. Victor Ponta înregistrează prima creştere vizibilă a economiei, determinată de intensificarea exporturilor şi de un an bogat în agricultură. În plus, rata de absorbţie a fondurilor europene a urcat de la 7 la 25%. Un prim rol cheie pentru economie l-a constituit oprirea robinetelor care sifonau sume ameţitoare de la bugetul public. A doua luptă se dă în zona evaziunii fiscale, unde dedesubturile sunt mult mai alambicate, implicit va necesita ceva timp pentru a fi scoase la lumină. Palatul Victoria a făcut primii paşi în combaterea fenomenului - reducerea taxei pe valoare adăugată la produsele din morărit şi panificaţie, o industrie care pierdea anual 1,5 miliarde de lei (pentru 2014 sunt anunţate micşorări ale TVA-ului şi la alte alimente de baza) şi modificările la Legea insolvenţei, prin care ţeparii sunt puşi la plată.

Revenind la afirmaţia nefericită a fostului pedelist şef… nimeni nu întrece PDL în ale corupţiei. Să ne oprim doar la câteva exemple mai celebre. Dosarul Monica Iacob Ridzi, prin care fosta şefă de la Tineret şi Sport este acuzată de procurori că a prejudiciat bugetul ministerului cu 630.000 de euro. Jaful de la Hidroelectrica dirijat sub mandatele lui Adriean Videanu şi Ion Ariton. Aici, Corpul de Control al Guvernului a descoperit prejudicii de sute de milioane de euro. Fostul primar al capitalei este urmărit penal şi pentru pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale, fapte comise în aceeași perioadă. De asemenea, afacerile de notorietate ale familiei Boureanu cu combinatul Oltchim, în urma cărora uzina vâlceană a înregistrat perderi de 1,2 miliarde de lei. Sau scandalul “Şansă la demnitate” care l-a avut în centrul atenţiei pe Ioan Botiş şi soţia acestuia. Povestea merge mai departe… aşteptăm cu interes răspunsurile DNA şi PG la cele 30 de plângeri penale înaintate de actualul Guvern cu privire la neregulile constatate în perioada 2010 - 2012.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
30 oct, 2013
ciutacu
BA DA
Ba DAAAA! PSD intrece pe oricine la coruptie si la furaciune!
"Victor Ponta înregistrează prima creştere vizibilă a economiei "
Alo! pe ce lume traiesti nene?
30 oct, 2013
dana nane
Dupa fata pe care o afiseaza semnatarul,este un puber neevoluat ca si idolul sau "mirificul imberb ponta mickey mouse". Cum poti sustine ca s-a intamplat ceva bun in aceasta guvernare? In care lume traiesti taticule"
30 oct, 2013
cantautor
Nastase,Voicu,Dragnea,Mihaileanu(hidro)etc,acuzatii concrete,primii 2 condamnati la ani de puscarie...
asa se sustine o afirmatie...
restul e prezumtie de nevinovatie...parca o clamati tot timpul la USL
30 oct, 2013
hahalera
mai nou, Badalau
A scos capul iar Dl. Pop sa mai scrie niste text dupa dictare :)

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ