Ninsori și viscol în București și în 17 județe. Unde sunt cele mai mari probleme

| 28 noi, 08:58

Cu trei zile înainte de inceputul său calendaristic, iarna se instalează într-o mare parte a României. Capitala şi 17 judeţe sunt sub cod galben de ninsori şi vânt puternic până diseară, la ora 20:00. Meterologii anunţă că se vor depune straturi consistente de zăpadă şi că rafalele de vânt vor ajunge până la 75 de kilometri la oră.

Sunt vizate de cod  judeţele Dolj, Vâlcea, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Ilfov, Călăraşi, Vrancea, Brăila, Tulcea, Constanţa şi Galaţi.

Ministerul de Interne a anunţat că este pregătit să intervină, dacă se vor bloca drumuri şi vor fi localităţi izolate. Au fost mobilizaţi 11.000 de pompieri, jandarmi şi poliţişti.

Cele mai mici temperaturi ale acestei dimineţi se înregistrează în nordul Moldovei. Sunt minus 4 grade Celsius în Suceava şi Botoşani, un semn al gerului care urmează.

Până vineri, vremea se va răci în toată ţara, în timp ce va continua să ningă, iar noaptea se vor înregistra chiar şi temperaturi mai mici de minus 10 grade Celsius.

Ninge de mai bine de două ore în Bucureşti. Pe străzi se depune polei, iar vântul are intensificări de până la 40-50 de kilometri pe oră. În alte judeţe din zonele sudice se anunţă rafale de până La 75 km pe oră, iar vizibilitatea se va reduce sub 100 metri.

Meteorologii anunţă că va ninge până diseară şi că se va depune un strat consistent de zăpadă, de până la 15 centimetri grosime. De aceea, au fost mobilizate utilaje de deszăpezire în municipiul Bucureşti. De pildă, 68 de utilaje vor curăţa arterele din Sectorul 1, 70, din sectorul 6 al Capitalei. Sute de angajaţi ai companiilor de salubritate vor acționa în zona refugiilor de tramvai, a stațiilor RATB, în zona trecerilor de pietoni, precum și pe trotuare.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență şi să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo.

Toate porturile au fost închise, din cauza vântului puternic. Meteorologii spun că, în special în Dobrogea, rafalele vor depăşi 55 de kilometri pe oră. Judeţele Constanţa şi Tulcea sunt şi ele sub cod galben de ninsori.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ