Ninsorile abundente fac probleme. Mii de oameni din toată ţara, fără curent electric

| 18 ian, 09:20

Mai multe TIR-uri nu au mai putut înainta, miercuri seară, pe DN 1, în zona Posada, şi pe DN 1A, în zona Măneciu, din cauza zăpezii de pe drum. Trei drumuri judeţene din judeţul Caraş-Severin au fost închise, iar trei localităţi au rămas fără curent electric, miercuri seara, din cauza ninsorii şi a vântului puternic.

PDATE 13:56 Echipele care intervin în Constanţa şi Tulcea pentru alimentarea cu energie electrică, suplimentate

Peste 100 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea sunt afectate, la această oră, de lipsa curentului electric, din cauza viscolului. E-Distribuţie Dobrogea anunţă că a suplimentat numărul echipelor care intervin cu 30.

Potrivit societăţii E-Distribuţie Dobrogea, în judeţul Constanţa erau nealimentate 28 de linii electrice aeriene de medie tensiune total, trei linii de medie tensiune parţial, fiind afectate total sau parţial 61 de localităţi.

Situaţia este similară şi în judeţul Tulcea, unde la orele prânzului erau nealimentate 31 de linii electrice aeriene de medie tensiune total şi opt parţial, fiind afectate total sau parţial 62 de localităţi.

De asemenea, reprezentanţii E-Distribuţie Dobrogea au anunţat că în judeţul Călăraşi a rămas nealimentată total o linie electrică aerienă de medie tensiune şi o linie parţial, fiind fără tensiune localitatea Perişoru, în timp ce în judeţul Ialomiţa nu se înregistrează localităţi nealimentate.

La nivelul societăţii a fost declarată starea de urgenţă de nivel 1 pentru judeţele Constanţa şi Tulcea, iar numărul de echipe de intervenţie a fost suplimentat la 30.

”Echipele de intervenţie ale E-Distribuţie Dobrogea şi ale contractorilor sunt în stare de alertă încă din seara zilei de miercuri, 17 ianuarie, şi lucrează pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică a consumatorilor”, arată reprezentanţii societăţii într-un comunicat de presă.

Intervenţiile continuă, întrucât vântul puternic continuă şi produce fenomenul de galopaj al conductoarelor electrice, ceea ce generează întreruperi temporare ale alimentării. Acestea sunt îngreunate însă de condiţiile meteo severe şi de circulaţia rutieră dificilă.

UPDATE 13:28 Cinci drumuri naţionale din Gorj şi Tulcea, închise din cauza viscolului

Potrivit IGPR, în judeţul Gorj, DN67C Transalpina este închis între Rânca şi Novaci, pe tronsonul kilometric 16+200 - 34+800, din cauza viscolului puternic. În judeţul Tulcea sunt închise DN 22D, tronson Horia TL - Ciucurova TL, DN22A Hârşova (Constanţa) – Ciucurova (Tulcea), DN22 Isaccea –Tulcea şi DN22F Horia-Nalbant.

Restricţii pentru autoturismele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.5 tone există pe opt drumuri naţionale, respectiv DN 22 Smârdan – Isaccea, DN 22C Cernavodă – Murfatlar, DN 22D Măcin – Horia, DN 22E Gărvan - IC Brătianu, DN 2A Harsova - Mihail Kogalniceanu, DN 3 Ostrov – Murfatlar, DN 38 Agigea - Negru - Vodă şi DN 3C Constanţa – Ovidiu.

Sunt, de asemenea, 15 drumuri judeţele închise, 3 în Caraş Severin, 4 în judeţul Vaslui, unul în Dâmboviţa şi 7 în Tulcea.

Conform aceleiaşi surse, circulaţia feroviară este oprită pe Magistrala 300, între staţiile de cale ferată Buşteni şi Braşov. Trenurile IR 1528 Sibiu-Bucureşti Nord şi IR 1632 Braşov – Bucureşti Nord au rămas în gara Buşteni.

UPDATE 12:39 Peste 70 de copaci au fost rupţi de viscol în Covasna

Pompierii au intervenit, joi, pe DN11C, între localităţile Bixad şi Turia din judeţul Covasna, pentru degajarea a peste 70 de arbori.

Şi la ora transmiterii acestei ştiri se lucrează pentru degajarea altor copaci căzuţi pe liniile electrice şi remedierea situaţiei.

Judeţul Covasna se află, joi, sub avertizare cod portocaliu de vânt puternic şi ninsori.

UPDATE 12:07 Traficul rutier este restricţionat pe DN1 la intrarea în Comarnic dinspre Ploieşti şi pe DN7 Râmnicu Vâlcea –Sibiu

Traficul rutier este restricţionat pe DN1 la intrarea în Comarnic dinspre Ploieşti şi pe DN7 Râmnicu Vâlcea –Sibiu, în localiatea Călimăneşti, din cauza unor copaci căzuţi pe carosabil.

Potrivit Infotrafic, din cauza unor copaci căzuţi pe carosabil traficul rutier este restricţionat pe DN1 la intrarea în Comarnic dinspre Ploieşti şi pe DN7 Râmnicu Vâlcea –Sibiu (localiatea Călimăneşti).

Şoferii sunt sfătuiţi să conducă prudent şi să respecte indicaţiile poliţiştilor rutieri.

UPDATE 10:25 Carmen Dan: Alimentarea cu energie electrică este întreruptă în 132 de localităţi din 13 judeţe

Alimentarea cu energie electrică este întreruptă în 132 de localităţi din 13 judeţe, fiind afectaţi 32.000 de consumatori, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.

"Avem însă localităţi unde alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă din cauza viscolului. Conform datelor din această dimineaţă, avem 132 de localităţi din 13 judeţe unde alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. Asta înseamnă că sunt afectaţi în jur de 32.000 de consumatori", a declarat, joi, ministrul Afacerilor Interne, la comandamentul de iarnă de la sediul MAI.

Carmen Dan a precizat că, de miercri seară, a fost luată decizia închiderii a trei drumuri, pentru a evita riscul blocării şi înzăpezirii. "Toate aceste drumuri sunt în judeţul Caraş Severin, respectiv DJ 582R, între Prislop şi Semenic, DJ 608, între Borlova şi Muntele Mic şi DJ 582", a completat ministrul, care a mai anunţat că rămân închise în judeţul Gorj DN67 Novaci-Rânca şi în judeţul Prahova DC 134 Sinaia, spre cota 1400.

A existat şi o ambulanţă rămasă înzăpezită în drum spre o pacientă, în judeţul Iaşi.

"Am cerut ultimele detalii în legătură cu intervenţia medicală de urgenţă a pompierilor în judeţul Iaşi pentru preluarea unei femei cu hemoragie la care ambulanţa nu a putut să ajungă azi dimineaţă din cauza condiţiilor meteo. Vorbim de o intervenţie în localitatea Avântu care a început în jurul orei 4.00 dimineaţa, s-a acţionat cu o freză care a circulat în faţa ambulanţei pentru a permite deplasarea. În urmă cu câteva minute, am înţeles că s-a ajuns la femeia respectivă", a precizat Cramen Dan, care a mai menţionat că alte situaţii medicale deosebite nu s-au înregistrat.

UPDATE 10:15 Fifor, despre ninsori: Cu câteva mici excepţii, nu avem situaţii deosebite

Premierul interimar Mihai Fifor a declarat, joi, la comandamentul de iarnă de la MAI, că pe parcursul nopţii, echipajele de intervenţie au rezolvat majoritatea problemelor apărute din cauza viscolului, precizând că nu sunt situaţii deosebite, "cu câteva mici excepţii".

"S-a intervenit în mod operativ pe tot parcursul nopţii pentru ca traficul să nu fie blocat. Au fost câteva situaţii într-adevăr un pic mai criticate, dar aceste situaţii au fost rezolvate, zic eu, în mod operativ. Am solicitat tuturor colegilor miniştri implicaţi în operaţiunea de asigurare a tuturor resurselor şi mijloacelor pentru ca lucrurile să nu fie împiedicate să funcţioneze, să fie pregătiţi în orice moment şi cred că faptul că nu avem blocaje smenificative la ora aceasta demonstrează faptul că fiecare instituţie în parte a înţeles să-şi facă datoria să continuă să-şi facă datoria", a declarat Mihai Fifor.

Premierul interimar a precizat că meteorologii vor actualiza avertizările de vreme rea la ora 22.00.

"Cu câteva mici excepţii, nu avem situaţii deosebite. Codul portocaliu înţeleg că se menţine până după ora 18.00, se iese din cod portocaliu, rămânem pe atenţionare cod galben, urmând ca pe parcursul nopţii să ieşim şi din codul galben", a completat Fifor.

UPDATE 9:58 Constanţa: Zeci de localităţi fără energie electrică şi fără apă potabilă, din cauza vremii

Câteva zeci de localităţi din judeţul Constanţa au rămas fără curent electric şi apă din cauza vântului foarte puternic, fiind avariate mai multe linii de alimentare. În judeţul Tulcea, 33 de localităţi sunt fără energie electrică.

Astfel, potrivit Regiei Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa, mai multe surse şi staţii de pompare au rămas fără curent electric şi nu pot funcţiona, iar abonaţii din mai multe localităţi au rămas fără apă potabilă la robinete.

În această situaţie sunt sursele de apă şi staţiile de pompare de la Arsa, Siliştea, Ţepeş Vodă, Vârtop, Albeşti, Tortomanu, Crucea, Negru Vodă, Cotu Văii, Darabani, Vâlcele, Cerchezu, Căscioarele, Viroaga, Comana, Dumbrăveni şi Tătaru. La ora 7.45, a rămas fără energie şi staţia de pompare Băneasa. Abonaţii din această localitate vor avea apă până în jurul orei 14.00, fiind alimentaţi gravitaţional prin cădere liberă din rezervorul staţiei.

La ora 8.05, a rămas fără curent şi Sursa Biruinţa 1, care alimentează localităţile Eforie Sud şi Tuzla. La ora actuală, pentru aproximativ cinci ore, alimentarea celor două localităţi se face din rezervoarele staţiei de pompare Eforie Sud.

”Având în vedere debitul, dar şi lungimea conductelor de la sursa Biruinţa către staţiile şi rezervoarele celor două localităţi, perioada de timp necesară de umplere şi intrare în presiune a conductelor de aducţiune este de aproximativ 10 ore, de la remedierea avariei Enel”, au anunţat reprezentanţii RAJA.

Şi staţia de pompare şi tratare Cota 20 Ovidiu, ce asigură apa potabilă pentru localităţile Mihail Kogălniceanu şi Oituz, a rămas fără energie, motiv pentru care nu se poate furniza apă potabilă în cele două localităţi, iar de la ora 8.45 a rămas fără energie şi sursa Olteni, unde s-a sistat furnizarea apei.

În intervalul 07.00 - 09.00, la nivelul staţiei de tratare şi pompare Palas din municipiul Constanţa, s-au înregistrat mai multe căderi de tensiune. Astfel, abonaţii alimentaţi de această staţie, cei din cartierele Energia, Baba Novac, CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gara, Casa de Cultură, Inel I şi Inel II au apă cu presiuni scăzute la robinete.

O situaţie similară se înregistrează şi în judeţul Tulcea, unde 33 de localităţi sunt fără energie electrică de la ora 8.40.

 

 

UPDATE 08:46 Coloană de 80 de TIR-uri la Azuga, unde un vehicul de mare tonaj a derapat

Aproximativ 80 de TIR-uri sunt oprite, joi dimineaţă, la Azuga, judeţul Prahova, din cauza unui vehicul de mare tonaj care a derapat şi trebuie ridicat. La Nistoreşti, sunt oprite 130 de camioane, poliţiştii instituind filtre şi lăsând să treacă doar vehiculele mai mici de 7,5 tone.

Potrivit Poliţiei Prahova, la Nistoreşti s-a format o coloană de aproximativ 130 de camioane, după ce poliţiştii au instituit filtre şi lasă să treacă doar vehicule mai mici de 7,5 tone.

La Azuga, din cauza unui TIR blocat în zona Timiş din judeţul Braşov, au fost oprite aproximativ 80 de vehicule de mare tonaj.

”Maşinile pot circula. La Azuga, TIR-uri, fiind în pantă, nu mai pot pleca de pe loc. Va veni un utilaj să le ajute sa plece. Maşinile nu au restricţie. Traficul este îngreunat la Azuga din cauza coloanei de TIR-uri pe sensul către Braşov”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Marian Popescu.

Mii de persoane din Prahova nu au, joi dimineaţă, curent electric după ce mai multe puncte de transformare au fost afectate de viscol. Probleme sunt în Buşteni, Poiana Ţapului, Sinaia, Plopu şi Hârşa, echipele fiind în teren pentru remedierea defecţiunilor.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că pompierii au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, la Cheia, pentru a scoate din zăpadă o maşină în care se aflau 4 persoane, iar la Buşteni, două maşini în care erau 2 persoane. De asemenea, angajaţii ISU au înlăturat şi doi copaci căzuţi.

Nordul judeţului Prahova se află sub cod portocliu de ninsori.

UPDATE 08:29 Trafic îngreunat pe Autostrada Soarelui din cauza ninsorii

Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, joi, din cauza ninsorii pe Autostrada 2 Bucureşti – Constanţa. Între kilometrii 144 şi 212 pe suprafaţa carosabilă s-a depus un strat subţire de zăpadă, ninge viscolit, iar vizibilitatea este redusă, potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române.

Pe Autostrada Soarelui se acţionează cu 27 de utilaje care împrăştie material antiderapant şi acţionează în baterii de câte trei utilaje.

UPDATE 08:12 Drumurile naţionale din Moldova sunt acoperite, joi dimineaţă, cu zăpadă, informează Centrul Infotrafic din Poliţia Română. DN67C Transalpina este închis între Rânca şi Novaci, din cauza viscolului, iar în judeţul Prahova, DC 134 Cota 1400 Sinaia este închis din pricina zăpezii abundente.

Potrivit Centrului Infotrafic, în judeţul Botoşani, pe DN24C, în localitatea Halta Mare, un tir nu mai poate continua deplasarea, deoarece nu este echipat cu anvelope de iarnă.

În judeţul Caraş Severin, au fost închise din cauza condiţiilor meteo nefavorabile DJ 582E Prislop - Semenic, DJ 608A Telescaun - Muntele Mic şi DJ 582 Brebu Nou - Slatina Timiş.

În judeţul Covasna, DN11C este blocat între Turia si Bixad, pe tronsonul kilometric 13 - 33, din cauza mai multor copaci căzuţi pe suprafaţa carosabilă.

În judeţul Gorj, DN67C Transalpina este închis între Rânca şi Novaci, pe tronsonul kilometric 16+200 - 34+800, din cauza viscolului puternic.

În judeţul Prahova, DC 134 Cota 1400 Sinaia este închis din pricina zăpezii abundente.

De asemenea, tot în judeţul Prahova din cauza condiţiilor meteo nefavorabile a fost instituită o restricţie de tonaj de 7,5 tone pe DN1A Vălenii de Munte( kilometrul 115+300 de metri şi Braşov).

În judeţul Vrancea, pe DN2, în localitatea Bizicheşti, un camion a rămas blocat pe prima bandă a acostamentului, din cauza unei defecţiuni tehnice.

Mai multe drumuri din judeţele Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Buzău, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Maramureş, Cluj, Alba, Harghita, Covasna şi Neamţ sunt acoperite cu zăpadă.

În Moldova, carosabilul este acoperit cu zăpadă pe toate drumurile naţionale ale judeţelor Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

UPDATE 07:55 Mii de oameni din mai multe judeţe ale ţării au rămas fără curent electric din cauza ninsorilor şi viscolului, iar pe DN1, un tir blochează sensul de mers către Ploieşti - Braşov şi se circulă în coloană, pe ambele sensuri de mers. Totodată, DN67C Transalpina este închis între Rânca şi Novaci.

Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române, în judeţul Alba, 2.195 de utilizatori au rămas fără curent electric, iar 78 posturi de transformare a energiei electrice sunt defecte.

În judeţul Argeş, 1.330 de utilizatori au rămas fără curent electric, iar 58 posturi de transformare a energiei electrice sunt defecte.

În judeţul Bacău, 6.436 de utilizatori au rămas fără curent electric, iar 55 posturi de transformare a energiei electrice sunt defecte.

În judeţul Botoşani, pe DN24B, în localitatea Frumuşica, două tiruri au rămas blocate din cauza zăpezii.

În judeţul Braşov, pe DN1, între Timişu de Sus şi Predeal, un tir blochează sensul de mers către Ploieşti - Braşov, iar din acest motiv, se circulă în coloană, pe ambele sensuri de mers, până în localitatea Azuga (judeţul Prahova).

În judeţul Brăila, în localitatea Ianca, peste 30 de localităţi total sau parţial au rămas fără curent electric, iar un post de transformare a energiei electrice este defect.

În judeţul Caraş Severin, pe DN 66A, în localitatea Cerna Sat, traficul este blocat din cauza mai multor copaci căzuţi pe carosabil. De asemenea, au fost închise din pricina condiţiilor meteo nefavorabile DJ 582E Prislop - Semenic, DJ 608A Telescaun - Muntele Mic şi DJ 582 Brebu Nou - Slatina Timiş.

În judeţul Covasna, DN11C este blocat între Turia si Bixad, pe tronsonul kilometric 13 - 33, din pricina mai multor copaci căzuţi pe carosabil.

În judeţul Gorj, DN67C Transalpina este închis între Rânca şi Novaci, pe tronsonul kilometric 16+200 - 34+800, din cauza viscolului puternic.

În judeţul Hunedoara, 3.478 de utilizatori au rămas fără curent electric.

În judeţul Mureş, pe DN13, la kilometrul 89+600, un tir a derapat şi blochează partea carosabilă.

În judeţul Prahova, pe DN1, din cauza condiţiilor meteo, au fost oprite în zona localităţii Nistoreşti (km 100-103) 130 de autocamioane, iar în zona localităţii Azuga (km 134-138), 80 de autocamione. Măsura a fost luată pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze. De asemenea, DC 134 Cota 1400 Sinaia este închis din pricina zăpezii abundente.

Traficul rutier este restricţionat pentru autoturismele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7.5 tone pe DN1 Predeal (judeţul Braşov) - Nistoreşti (judeţul Prahova) şi pentru cele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.5 tone pe DN11 Bacău - Oneşti (judeţul Bacău).

Totodată, în judeţul Harghita, circulaţia feroviară este blocată momentan pe Magistrala 400, între staţiile CF Sâncrăieni şi Tuşnad - Sat, din cauza mai multor copaci care au căzut pe linia de cale ferată.

Din cauza vântului puternic, manevrele pentru transportul maritim şi fluvial au fost suspendate în portul Midia.

UPDATE 01:19 Mai multe TIR-uri nu au mai putut înainta, miercuri seară, pe DN 1, în zona Posada, şi pe DN 1A, în zona Măneciu, din cauza zăpezii de pe drum.

Poliţiştii au instituit filtre, iar de la Nistoreşti spre Braşov, nu se mai permite trecerea vehiculelor peste 7,5 t, indiferent de dacă au anvelope de iarnă, sau nu.

Potrivit Poliţiei Prahova, în zona de munte a judeţului Prahova, la Cheia şi pe Valea Prahovei, ninge abundant, iar utilajele de la deszăpezire acţionează.

Zăpada depusă pe drum are aproximativ trei centimetri, pe DN 1A, şi este frământată. Mai multe maşini de mare tonaj au rămas blocate, atât pe DN 1, în zona Posada, cât şi pe DN 1A, la Măneciu.

“Pe Posada au fost două situaţii cu vehicule de tonaj rămase în pantă. A mai fost un apel cu un vehicul de tonaj blocat pe DN 71, între Sinaia şi judeţul Dâmboviţa, dar a fost în judeţul vecin. Au mai fost situaţii la Măneciu unde la fel, maşini de tonaj au rămas imobilizate în pantă. Toate aceste situaţii s-au rezolvat. La Sinaia, a fost un blocaj din cauza unui TIR care nu mai putea să se mişte”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Marian Popescu.

Potrivit acestuia, s-a acţionat cu material antiderapant, dar, din cauza că traficul a fost relativ redus, zăpada s-a depus iar. Pe DN1, în zona montană, se acţionează cu 4 echipaje de la deszăpezire. Poliţia rutieră a mai solicitat Secţiei Drumuri Naţionale să mai aducă două utilaje din sudul judeţului, unde nu ninge.

“Poliţiştii patrulează pe zonă şi în fiecare dintre situaţiile constatate ausolicitat Secţiei de Drumuri Naţionale sa intervină, astfel că problemele s-au rezolvat punctual, relativ repede”, a mai spus Popescu.

De la Nistoreşti spre Braşov nu se mai permitea trecerea vehiculelor peste 7,5 t, indiferent de echipare.

Echipajele de poliţie sunt în zona de sud a judeţului şi informează şoferii despre restricţiile impuse.

Restrucţia impusă la Nistoreşti a fost anulată imediat după miezul nopţii.

UPDATE 22:28 Drumuri judeţene din Caraş-Severin, închise din cauza ninsorii

Trei drumuri judeţene din judeţul Caraş-Severin au fost închise, iar trei localităţi au rămas fără curent electric, miercuri seara, din cauza ninsorii şi a vântului puternic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Caraş-Severin, trei drumuri judeţene, dintre care două spre staţiuni montane, au fost închise, miercuri seara, din cauza ninsorii şi a vântului puternic. Este vorba de DJ 582 E Prislop – Semenic, DJ 608 A Telescaun – Muntele Mic şi DJ 582 Brebu Nou – Slatina Timiş.

De asemenea, localităţile cărăşene Brebu Nou, Gărâna şi Domaşnea nu sunt alimentate cu energie electrică, miercuri seara, iar un copac a căzut pe carosabil, pe DN 67D, între Băile Herculane şi Cerna Sat. Două autoturisme au rămas blocate, fără a fi înregistrate victime.

Totodată, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Caraş-Severin arată că se circulă cu dificultate pe DN 6, între localităţile Băile Herculane şi Topleţ, după ce un tir a intrat cu roata din spate într-un şanţ şi a blocat un sens de mers. “Intervin şase echipaje de Poliţie Rutieră. Se circulă foarte greu, se stă în coadă câte o oră”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Dinu Nicorici.

Judeţul Caraş-Severin este, de miercuri şi până joi, la ora 20.00, sub cod portocaliu de vânt puternic, care bate cu 80-90 km/h, iar pe creste cu 120-140 km/h, troienind zăpada în Munţii Banatului.

UPDATE 22:09 DN 67 C, între Novaci şi Rânca, închis din cauza viscolului

Singurul drum naţional închis, miercuri seara, din cauza viscolului este DN 67C, între Novaci şi Rânca, în judeţul Gorj. Alte drumuri din Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu şi Caraş-Severin sunt afectate de ninsori, arată Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri seara, DN 67C între Novaci şi Rânca a fost închis. De asemenea, pe DN 73, între Valea Mare şi Fundata s-a instituit restricţie temporară de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

CNAIR arată că principalele drumuri naţionale afectate de fenomenele meteorologice miercuri seara sunt DN 73, DN 7, DN 13 şi DN 6, aflate pe raza judeţelor Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu şi Caraş-Severin.

Potrivit companiei de drumuri, reprezentanţii CNAIR SA acţionează în toate zonele afectate, punând accent pe sectoarele de drum în rampă şi în pantă, pentru a evita eventuale blocaje.

CNAIR a precizat că anumite sectoare de drum au fost blocate de autocamioane neechipate corespunzător şi au îngreunat intervenţia drumarilor în timp util.

Drumul Naţional 7, Valea Oltului, este blocat, miercuri seara, în judeţul Vâlcea, în zona localităţii Cornet, pe ambele sensuri, mai multe TIR-uri neputând înainta din cauza zăpezii. Singurul drum naţional închis, miercuri seara, din cauza viscolului este DN 67C, între Novaci şi Rânca, în judeţul Gorj. Alte drumuri din Braşov, Covasna, Harghita, Sibiu şi Caraş-Severin sunt afectate de ninsori, arată Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Sandra Dăscălete, a declarat corespondentului MEDIAFAX că angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) acţionează în zona Cornet, miercuri seara, cu utilaje şi materiale antiderapante. Stratul de zăpadă atinge 5 centimetri.

„Pe DN 7, la kilometru 218, în localitatea Cornet, este zăpadă de circa 5 centimetri pe partea carosabila, iar sub zăpadă este polei. Este blocat sensul de mers Râmnicu Vâlcea-Sibiu. Şapte autocamioane sunt în coloană, în aşteptare. Se acţionează în zona cu SDN”, a declarat reprezentantul IPJ.

Ulterior, şi sensul Sibiu - Vâlcea a fost blocat.

Circulaţia rutieră este îngreunată din cauza zăpezii, pe pe DN66 - Defileul Jiului, în judeţul Gorj.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Andrei Lazăr, la kilometrul 118, trei tiruri nu pot să înainteze din cauza ninsorilor abundente.

"Un echipaj de rutieră este la faţa locului, dirijează traficul, permiţând momentan accesul auto cu tonaj mic. Utilajele de deszăpezire acţionează în zonă", spune Andrei Lazăr.

Şi în judeţul Sibiu, reprezentanţii Poliţiei iau în calcul să închidă circulaţia spre staţiunea Păltiniş, din cauza ninsorii abundente.

„S-a luat decizia de a se avea în vedere închiderea totală a circulaţiei rutiere sau organizarea circulaţiei rutiere în regim de convoi pe tronsonul de drum DJ 106 A Răşinari (Curmătură) – Păltiniş (staţiune) începând de miercuri, de la ora 21.00 până la o oră ce va fi comunicată ulterior, în funcţie de condiţiile meteo - rutiere constatate în zonă de către poliţiştii rutieri şi administratorul drumului”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Sibiu.

Judeţele Vâlcea, Gorj şi Sibiu sunt sub atenţionare meteorologică de ninsori şi viscol.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ