Niţă: Chinezii vor veni peste tot, chiar dacă nu le cerem bani
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat marţi la ZF Power Summit că este convins că în România vor veni "peste tot" companii chineze care să investească în proiecte energetice, chiar dacă statul român nu le obligă să vină cu bani.
"Sunt convins că vor veni (investitori chinezi - n.r.). Peste tot. Am toată încrederea că vor veni. Nu-i obligăm să vină cu bani", a spus Niţă.
Statul român caută de mai mulţi ani investitori pentru o serie de proiecte energetice mari, precum hidrocentrala Tarniţă, de peste 1,1 miliarde de euro, sau reactoarele nucleare 3 şi 4 la centrala nuclearelectrică din Cernavodă, proiect de 6,4 miliarde d eeuro. Deocamdată, doar unele companii chineze au arătat interes pentru astfel de investiţii.
Ambele proiecte sunt vechi, fiind iniţiate de regimul comunist, şi niciun Guvern de după 1989 nu a reuşit să le continue şi să le finalizeze.