Niţu: Instituţiile pentru prevenirea şi combaterea corupţiei sunt complementare

| 27 mai, 2013

Procurorul general al României, Tiberiu Niţu, consideră că instituţiile prezente în aria de prevenire şi combatere a corupţiei din România sunt complementare şi reprezintă un model pentru alte state.

"Comparativ cu unele sisteme în care dimensiunea administrativă şi cea judiciară de prevenire şi combatere a corupţiei sunt concentrate într-o singură instituţie, consider că modelul instituţiilor române este unul funcţional care responsabilizează, pentru că unii fără alţii nu putem progresa", a spus Tiberiu Niţu.

El a completat că este rolul celorlalte instituţii europene din domeniul combaterii corupţiei să exprime o opinie dacă sistemul reglementat în România produce rezultatul scontat. "DNA şi-a prezentat experienţa în decursul ultimilor ani mai multor instituţii străine interesate de eficienţa unui model care reuneşte sub coordonare procurori, poliţie judiciară, specialişti din diferite domenii, în principal financiar", a adăugat procurorul general al României.

Niţu a amintit şi câteva probleme în combaterea corupţiei la nivel european, precum armonizarea legislaţiilor naţionale privind fraudarea fondurilor europene, mijloacele de cooperare prevăzute de Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei sau cooperarea parchetelor cu alte instituţii publice pentru obţinerea informaţiilor din sfera acestora.

"Instituţiile noastre trebuie să adapteze metode de investigare la dimensiunea transfrontalieră, să folosească instrumente de cooperare cu uşurinţa cu care administrează probele potrivit legislaţiei naţionale", a mai declarat Tiberiu Niţu.

Ministrul şi-a exprimat încrederea că activităţile proiectului privind schimbul de bune practici în detectarea, investigarea şi sancţionarea faptelor de corupţie în UE pornesc de la premisa experienţei şi specializării de excepţie a profesioniştilor implicaţi, iar competitivitatea instituţiilor şi definirea clară a obiectivelor vor aduce rezultate solide.

"Nu trebuie să omitem faptul că la nivelul Uniunii Europene viitorul procuror public european va fi destinat investigării fraudelor privind fondurilor europene şi, într-o perspectivă mai largă, investigării criminalităţii organizate", a mai spus Niţu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ