Noi percheziţii la Spitalul "Marie Curie” din Capitală, în prezenţa medicului Gheorghe Burnei

| 14 dec, 09:56

Poliţiştii şi procurorii fac din nou percheziţii, miercuri, la Spitalul "Marie Curie” din Capitală, în birouri din secţia de Ortopedie care la percheziţiile de sâmbătă au fost sigilate de anchetatori, medicul Gheorghe Burnei fiind adus de la locuinţa sa, unde este în arest, la unitatea sanitară pentru a fi prezent la acţiune, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Anchetatorii au făcut şi sâmbătă percheziţii la Spitalul „Marie Curie”, în dosarul în care chirurgul ortoped Gheorghe Burnei este acuzat de luare de mită şi suspectat de experimente neautorizate pe copii. De la spital au fost ridicate atunci mai multe documente, iar unele birouri au fost sigilate de anchetatori. Pentru percheziţiile făcute miercuri în aceste spaţii a fost emis un nou mandat, dar acestea sunt în acelaşi dosar în care este cercetat Gheorghe Burnei, au precizat sursele citate.

Anchetatorii l-au adus la Spitalul "Marie Curie” şi pe medicul Gheorghe Burnei, aflat în arest la domiciliu, acesta urmând să asiste la percheziţiile făcute în secţia de Ortopedie, au mai spus sursele citate.

Percheziţiile sunt făcute ofiţeri de la Direcţia Generală Anticorupţie şi Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Marie Curie, Denise Stănescu, declara că percheziţiile care au avut loc sâmbătă au fost făcute doar la etajul al doilea al spitalului, respectiv la secţia de Ortopodie condusă de Gheorghe Burnei, iar alţi doi colegi din echipa acestuia au fost chemaţi de anchetatori pentru a fi audiaţi în calitate de martori. De asemenea, procurorii au sigilat biroul doctorului Burnei.

Medicul Gheorghe Burnei a fost reţinut sâmbătă noapte de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru 15 fapte de luare de mită. Tribunalul Bucureşti a respins arestarea preventivă a lui Burnei şi a dispus plasarea în arest la domiciliu, decizie care nu este definitivă şi a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că, în perioada 26 octombrie - 24 noiembrie, medicul Gheorghe Burnei a pretins şi a primit de 15 ori mită de la părinţii unor copii internaţi la Spitalul “Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat.

Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia între 50 de lei şi 1.350 de euro. Astfel, părinţii a opt copii i-ar fi dat mită între 50 şi 500 de lei lui Burnei când au mers la consultaţii, în perioada 26 octombrie - 16 noiembrie.

Alţi 7.200 de lei şi 1.850 de euro ar fi ajuns în buzunarul medicului Gheorghe Burnei în perioada 2-24 noiembrie, bani pe care i-ar fi primit de la părinţii a şapte copii pe care i-a operat, sumele pentru intervenţii chirurgicale fiind între 500 de lei şi 1.350 de euro, au mai arătat procurorii care au cerut arestarea preventive a acestuia.

Anchtatorii susţin că Burnei lua mită nu doar de la părinţii copiilor pe care îi consulta sau îi opera, ci şi de la cei pe care făcea experimente.

Procurorii mai spun că Burnei nu solicita direct bani şi îi accepta înainte de intervenţia chirurgicală doar foarte rar, însă după operaţii le permite părinţilor să îl “gratifice” cu sume de bani sau foloase.

În cazul în care cerea bani anterior intervenţiei chirurgicale, Burnei încerca să “mascheze” sumele pe care le primea într-o formă aparent legală, încheind un înscris sub semnătură privată pe care îl intitula contract de donaţie.

Astfel, în 21 noiembrie, Burnei i-ar fi cerut unui femei care voia să îi opereze băiatul 1.350 de euro, iar pentru a ascunde faptul că banii sunt daţi cu titlu de mită, i-ar fi spus că aceştia vor fi donaţie pentru secţia de Ortopedie a Spitalului “Marie Curie”, pe care acesta o conducea. Medicul l-a operat pe băiat în 24 noiembrie, iar la finalul intervenţiei chirurgicale, i-ar fi cerut mamei acestuia, denunţătoare în cauză, cei 1.350 de euro, pe care i-a şi primit în aceeaşi zi.

Procurorii spun că suma de 1.350 de euro nu poate fi considerate donaţie, întrucât a fost solicitată anterior operaţiei făcute de Burnei, care a pus astfel “presiune pe o persoană aflată într-o stare de vulnerabilitate faţă de el”. Mai mult, anchetatorii susţin că Burnei a avut iniţiativa de a fi dată suma de bani, între acesta şi denunţătoare a fost încheiat “un simulacru de contract”, banii nu au intrat în contabilitatea spitalului, ci au fost opriţi de medic, care i-a folosit “pentru achiziţionarea unor bilete de avion pentru o deplasare la o conferinţă în străinătate”.

Anchetatorii susţin că că Gheorghe Burnei îi obliga pe părinţii copiilor operaţi de el să cumpere proteze de la firma Argonmed, care în schimb îi plătea vacanţele cu familia în străinătate şi deplasările la congrese. Burnei folosea atât proteze omologate, cât şi dispozitive medicale pe care le folosea în experimente pe copii, ce erau confecţionate artizanal de cunoştinţe ale medicului de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică si Tehnica Masurării, potrivit procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti.

“În categoria experimentelor pe copii sunt incluse şi intervenţiile chirurgicale efectuate cu oase de vită fierte sau cu filtre de tanc sau cu BVC”, au mai scris procurorii în referatul cu propunerea de arestare a medicului Gheorghe Burnei.

Potrivit procurorilor, Gheorghe Burnei preleva de la copii pe care îi opera ţesut osos şi ligamente, fără a cere acordul părinţilor, şi le ţinea în congelatorul unui frigider din unitatea sanitară, în care erau păstrate alimente şi băuturi alcoolice. Ţesuturile, deşi au fost păstrate în condiţii improprii şi nu au fost verificate bacteriologic şi viral, au fost transplantate altor copii, iar cele găsite la percheziţii urmau să fie folosite la alte intervenţii chirurgicale.

Din datele existente până în prezent în dosar, chirurgul ortoped Gheorghe Burnei ar fi făcut experimente pe copii în peste 20 de cazuri, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii susţin că există suspiciunea rezonabilă ca numărul faptelor de care ar putea fi acuzat Burnei să crească, deoarece acuzaţiile care i se aduc privesc faptele săvârşite în doar o parte din perioada supusă cercetărilor.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ