Noile contracte pentru energia electrică pot fi încheiate până la 31 martie 2021, a decis ANRE
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a prelungit până la 31 martie 2021 perioada în care consumatorii casnici pot încheia contracte de furnizare a energiei pe piaţa concurenţială, au declarat, luni, pentru Agerpres, reprezentanții instituției.
Anunțul vine în condițiile în care piaţa de electricitate a devenit complet liberalizată începând de la 1 ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilite de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ci trebuie să compare şi să-şi aleagă de pe piața liberă oferta care li se potriveşte cel mai bine.
Liberalizarea înseamnă că preţurile nu vor mai fi reglementate, iar furnizorii vor achiziţiona toată cantitatea de energie de pe bursă.
În acest context, cei şase milioane de consumatori care au rămas în piaţa reglementată au două posibilităţi: fie nu fac nimic, rămân cu vechile contracte şi plătesc automat preţuri numite „de serviciu universal”, care vor fi mai mari cu 13-26%, fie încheie alte contracte în piaţa liberă (concurenţială).
Momentul i-a luat prin surprindere pe majoritatea consumatorilor. Un sondaj al Asociaţiei Energia Inteligentă arăta că, la începutul lunii decembrie, peste 90% dintre consumatorii casnici de electricitate nu ştiau că piaţa va fi liberalizată de la 1 ianuarie.
În acest context, specialiştii recomandau consumatorilor să renunţe la contractele pe care le au în prezent şi care le vor aduce facturi mai mari şi să caute în piaţa liberă oferte cu preţuri şi condiţii mai bune. Ei pot să-şi păstreze furnizorul sau pot alege un altul dintre cei licenţiaţi.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, recomanda acelaşi lucru. „Oamenii ar trebui să se uite pe site-ul ANRE, la comparatorul de preţuri, şi să-şi aleagă oferta cea mai bună”, a spus Virgil Popescu. El a precizat că, totuşi, va cere Consiliului Concurenţei să verifice dacă preţurile de serviciu universal nu sunt cumva majorate artificial, potrivit Digi24.ro.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
112
Comentarii
Adauga un comentariu nou
11 sep, 05:50
JbolSeeta
iywgxcsolncusvfdOpispBtjunurnx
discount viagra canadian pharmacy sildenafil 25 mg mexico purchase viagra australia
raspunde
06 sep, 01:46
Ewbaxopy
egfknjwneadrilergjvgheessucheujk
cialis erection cialis 40 mg buy cialis canadian
raspunde
05 sep, 08:14
NsbuSeeta
zxsfununddOpispBtjunurnk
purchase sildenafil citrate best sildenafil brand generic 400 mg sildenafil
raspunde
04 sep, 11:53
Jmgtheessuche
rgfwwnfsddybfthgheessuchefry
buy generic cialis with paypal cialis manufacturer coupon 2018 how long does it take cialis to work
raspunde
04 sep, 04:42
JwnvSeeta
iywgxcsncusvfdOpispBtjunurng
cost of viagra prescription sildenafil online united states no prescription viagra
raspunde
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x