Noile modificari ale Codului Fiscal. Se confirmă orientarea pro-economie a Guvernului

| 04 mar, 2014

Chiar dacă pentru moment o serie de posturi din cabinet, printre care și cel de ministru de Finanțe sunt deținute de interimari, cabinetul își continuă eforturile menite să sprijine mediul de afaceri și să crească încasările la bugetul de stat.

Ultimul exemplu în acest sens sunt modificările recent intrate în vigoare la Codul fiscal, Codul de procedură fiscală și alte acte normative. Astfel, conform OUG prin care se efectuează aceste modificări, începând cu 1 martie, se majorează nivelul până la care agenții economici pot solicita rambursarea TVA fără control de fond. Mai exact, pentru a beneficia de această facilitate, valoarea decontului cu suma negativă solicitată la rambursare de către firme trebuie să fie mai mică de 45.000 lei.

O altă măsură care vine să sprijine mediul de afaceri este legată de certificarea declarațiilor de impozit pe profit. Până în prezent, firmele aveau obligația să obțină această certificare, fapt care creștea birocrația înainte de depunerea efectivă la Fisc. Astfel, certificarea declarațiilor devine un drept, iar nu o obligație a contribuabililor. De asemenea, în cazul creanțelor fiscale, poprirea conturilor bancare nu va mai putea fi făcută decât după 30 de zile de la emiterea somației. În sfârșit, tot în sprijinul contribuabililor vine și reducerea dobânzilor aplicate pentru întârzierile la plata obligațiilor fiscale, de la 0,4 la 0,3%, stimulându-se astfel conformarea voluntară.

Executivul aduce modificări importante și pe partea de control fiscal. Printre acestea, se numără clarificări legate de procedura de desfășurare a controlului inopinat, astfel încât să se reducă posibilitățile de abuz din partea inspectorilor ANAF.

Cât privește neregulile fiscale care ar putea fi constatate pe parcursul controalelor, modificările aduse prin OUG aduc noutăți importante. Astfel, inspectorii fiscali vor avea la dispoziție mult mai multe mijloace decât în prezent pentru dovedirea eventualelor încălcări ale legii.

Mai exact, în ordonanță se arată că se ”constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea unei stări de fapt fiscale, inclusiv înregistrări audiovideo, date și informatii aflate în orice mediu de stocare, precum si alte mijloace materiale de probă, care nu sunt interzise de lege”. Ca urmare a acestei modificări, inspectorii de specialitate vor avea la dispoziție un mijloc de luptă mult mai eficient împotriva evazioniștilor care, refuzând să își plătească taxele și impozitele, văduvesc bugetul de stat, și implicit pe români, de mijloacele financiare necesare asigurării unor servicii esențiale, precum educația, sau sănătatea, respectiv de fonduri care ar putea fi direcționate către protecție socială.

Altfel spus, prin modificările aduse legislației fiscale, cabientul continuă să pună în aplicare un mix de politici inteligente, care îmbină măsuri de stimulare a mediului de afaceri, cu mijloace destinate sporirii nivelului de colectare a veniturilor la bugetul de stat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ