George Pufan, avizat pozitiv de CONT

Comisia de control bugetar a Parlamentului European (CONT) a dat luni, la Bruxelles, aviz pozitiv pentru nominalizarea lui George Pufan la funcţia de membru al Curţii Europene de Conturi, în urma audierii candidatului.
În favoarea nominalizării s-au pronunţat 14 eurodeputaţi din CONT, iar contra nominalizării 13 membri ai acestei comisii. Nu s-a înregistrat nicio abţinere de la vot, conform Agerpress.
Precedenta candidatură propusă de România - fostul comisar european Leonard Orban - a fost retrasă, anul trecut, după ce a primit aviz negativ atât în comisia CONT, cât şi în plenul Parlamentului European.
Membrii Curţii Europene de Conturi sunt numiţi pentru o perioadă de şase ani. Consiliul Uniunii Europene, după consultarea PE, decide cu privire la propunerile făcute de fiecare stat membru.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
