Norica Nicolai, cel mai iresponsabil om politic român?

| 31 mar, 2014

A vorbi despre numărul de ore pentru care România are muniţie în contextul unui posibil război pe teritoriul Republicii Moldova cauzat de un atac rusesc reprezintă astfel o dovadă de iresponsabilitate greu de egalat.

Aflată duminică la Suceava, europarlamentarul liberal Norica Nicolai a făcut o serie de declaraţii extrem de grave. Tema abordată viza situaţia externă din regiunea Mării Negre şi ceea ce consideră europarlamentarul liberal ca fiind poziţia României în zonă. Astfel, doamna Nicolai a afirmat că intenţia Rusiei este de a ajunge la gurile Dunării şi de a obţine astfel o frontieră cu România. Ea a adăugat că, în acest caz, România are muniţie pentru doar opt ore de război şi că Moldova „poate fi salvată” doar fără Transnistria, care va intra în sfera de influenţă a Moscovei. De asemenea, conform liderului liberal, Ucraina se va destrăma ca urmare a tendinţelor expansioniste manifestate de Moscova, partea estică a statului vecin urmând să fie preluată de Rusia, iar Kiev-ul ar urma să rămână doar cu teritoriile din vest.

Aceste afirmaţii sunt halucinante, fiind de natură să descalifice un politician aflat într-o poziţie publică precum cea ocupată în prezent de Norica Nicolai. A vorbi despre numărul de ore pentru care România are muniţie în contextul unui posibil război pe teritoriul Republicii Moldova cauzat de un atac rusesc reprezintă astfel o dovadă de iresponsabilitate greu de egalat.

Dincolo de considerentele de ordin tehnic privind capabilităţile militare ale României, ţara noastră face parte din UE şi NATO, organizaţii care implică o serie de politici comune ce exclud, printre altele, operaţiuni militare unilaterale. Ceea ce nu ştie Norica Nicolai este faptul că NATO reprezintă o alianţă defensivă, care garantează securitatea ţării noastre în faţa ameninţărilor externe, iar declaraţiile privind poziţionarea României în acest conflict sunt neavenite şi profund condamnabile.

Nici cei mai experimentaţi analişti vestici preocupaţi de politica internaţională nu pot să prevadă exact cum va evolua situaţia din estul Europei şi până unde se vor face resimţite efectele. În fond, este vorba despre o situaţie complicată de relaţiile politice şi economice existente între diverşii actori implicaţi. Nici măcar Rusia nu doreşte un conflict militar deschis, chiar dacă Moscova pare dispusă să utilizeze presiuni diplomatice semnificative. În schimb, Norica Nicolai visează deja valuri de tancuri ruseşti deplasându-se înspre Prut şi dă sfaturi în legătură cu ce trebuie să facă ţara noastră în acest caz.

Pe de altă parte, ultimele date venite din partea serviciilor de informaţii vestice arată că trupele ruse comasate la graniţa cu Ucraina s-ar retrage înspre interiorul teritoriului Federaţiei. Deşi această dezangajare nu înseamnă că Moscova va renunţa la obiectivele sale, ea arată că puterea de la Kremlin nu doreşte pentru moment o escaladare a tensiunilor militare. Dacă era să o ascultăm pe Norica Nicolai, armata română trebuia deja mobilizată unilateral pe Prut pentru a veni în ajutorul Republicii Moldova, escaladând astfel tensiunile din regiune.

Norica Nicolai a oferit un exemplu de manual despre cum nu trebuie să vorbească un politician ales într-o funcţie publică. Desigur, într-un context electoral este uneori util să creezi ştiri, dar limita peste care eurodeputatul PNL a trecut demonstrează cât de puţin pregătiţi sunt unii politicieni atunci când vine vorba despre probleme extrem de importante pentru viitorul ţării noastre.

Tag-uri: nato, Norica Nicolai
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

10 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
31 mar, 2014
casandra
iresponsabili
sunt cei care au votat-o!!!!Va meritati soarta!!
31 mar, 2014
Ion Romanul
Norica, pashol na turbinca!
Intr-adevar, iresponsabil personaj! Noroc ca politicienii rusi si ucraineni nu dau pe dansa mai mult de o ceapa degerata... Aceasta doamna este o rusine pentru PNL si ma ingrozesc la ideea ca va ajunge din nou sa ne reprezinte la Bruxelles. O ignoranta si o repetenta a politicii. Sa i se usuce mana celui care va pune stampila pe numele ei!
31 mar, 2014
SANITARUL
norica""rosie""nicolai.
aceasta norica,fosta ""procuroarea rosie"'din timpul lui pingelica in jud. calarasi este o proasta cu diploma luata la ""fane gheorghiu"'.
ce pretentii putem avea de la asa creatura??

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ