Norica Nicolai – un liberal de partea șmecherilor care refuză să își plătească taxele?
Am fost teribil de surprins sâmbătă, când am citit pe un site de știri, declarația făcută de europarlamentarul Norica Nicolai, pe tema noului Cod al Insolvenței. Doamna Nicolai susține, nici mai mult, nici mai puțin, că PNL nu va susține proiectul, punctând și câteva formulări legate de libertatea presei și așa mai departe.
Pare-se că europarlamentarul liberal a fost luată de valul unei anumite isterii manifestată la Realitatea Tv, căci astfel nu îmi pot explica cum poate doamna Nicolai – repet, un liberal – să vorbească în astfel de termeni luând de fapt apărarea unei instituții media care refuză să își plătească dările la stat. Ce se înțelegem de aici, că doamna Nicolai nu are habar de aceste datorii sau că ea crede că fraierii de la Antena 3 sau alte televiziuni sunt buni de plată, în timp ce Realitatea Tv merită iertată, atâta timp cât îi face și ei loc în emisiuni?
Îmi este foarte greu să cred că PNL și membrii săi din afara Guvernului nu știu faptul că problema datoriilor la stat, a evaziunii fiscale, este, până la urmă, sub supravegherea unui coleg de-al lor, care, pot bănui, este un aprig susținător al noului Cod al Insolvenței.
Ştirile orei
http://www.maildirect.ro/inregistrare/d42ac335f19fbe63149cac9cae99ecf2
pai ,de ce, dle , nu platesti statului ceea ce i se cuvine,asa cum fac si eu ,si vecinul meu...