Nostradamus: Al treilea război mondial va începe când “Cămila” va bea apă din Dunăre

| 15 apr, 2014

Foarte mulți profeți au prevestit al treilea război mondial și l-au descris ca fiind mai sângeros decât orice alt război anterior. Au existat voci care l-au asemănat chiar și cu Apocalipsa, pentru că după detonarea mai multor bombe atomice, viața pe Terra ar fi imposibilă. Până în prezent, omenirea nu s-a aflat în pragul unei conflagrații, cu toate că diverse războaie mai mici au fost duse prin diverse locuri de pe glob.

O profeție interesantă despre momentul și desfășurarea a ceea ce va însemna al treilea război mondial a oferit-o Nostradamus într-unul din faimoasele sale catrene.

În Dunăre şi Rhin va veni să bea,
Cămila cea mare, și nu e pocăință
Ronul va tremura mai tare decât Valea Loarei
Și în apropiere de Alpi, Cocoșul îi va ruina.

Acest catren se referă ca al treilea război mondial va începe în clipa în care cămila va bea apă din Dunăre și Rhin. Bineînțeles că pe continentul European nu există cămile decât la grădina zoologică, dar Nostradamus și-a scris versurile mult mai codificat decât își imaginează foarte mulți. Din punctul de vedere al cercetătorilor, “Cămila” este asemuită cu o coaliție formată din statele arabe și care va invada Europa tocmai până la Dunăre și Rhin. Acest scenariu este departe de a se produce în următorii 20 de ani și interpretarea specialiștilor este de-a dreptul eronată.

Citeşte şi: TREI ZONE vor supravieţui în urma ASTEROIDULUI care va lovi PĂMÂNTUL. VEZI care sunt şi cum poţi ajunge la el

Din altă perspectivă, “Cămila” poate să fie populația arabă care trăiește în întreaga Europă, cu precădere în Franța și Germania. Potrivit acestei teorii, arabii ca și ceilalţi locuitori ai țărilor prin care trece Dunărea, beau apă din Dunăre, fapt pentru care primul vers al catrenului lui Nostradamus se regăsește în realitate.

Războiul va fi atât de puternic încât Europa va tremura din toate încheieturile, dar în cele din urmă, această armată sângeroasă, care a devastat Austria și Germania, va fi învinsă în Munții Alpi de către “cocoșul galic”. Astfel, aflăm că pe lângă țările prin care trece Dunărea și Franța va fi implicată în al treilea război mondial.

Acest război se va declanșa după anul 2014 și va fi atât de sângeros încât doar două țări vor mai exista după ce se va încheia, India şi China.

Citeste si: Ce ascund preoţii despre taina BOTEZULUI! CARE SUNT PREOŢII care fac BOTEZUL corect: ce trebuie să aibă la vedere

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

24 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
16 apr, 2014
dorin grigoriu
comentarii
nivelul fantastic al comentariilor m-a facut sa inteleg de ce Romania se afla unde se afla. Continuati asa mai baieti !
16 apr, 2014
florin
hai serios..."acest razboi se va declansa dupa 2014" si la anu care va fi varianta acestui articol ? "dupa 2015, normaAl " Om trai si-om vedea..si pana atunci mai citit sute de "previziuni" interpretate in mii de variante
15 apr, 2014
OVIDIU
a
CAT DE PENIBILI SUNTETI ,PORCI EVREI,REGII MINCIUNILOR.
15 apr, 2014
corina blumenfeld
NOSTRADAMUS
PORC TIGANIOK ESTI TU
15 apr, 2014
corina blumenfeld
PORC TIGANIOK MUSULMAN esti tu
15 apr, 2014
CORINA
PORCII HAYSSAM CIOABA
SCROAFA ESTE MA.TA TIGANIOK HARABETE
15 apr, 2014
diana
eu zic ca are dreptate nostradamus,numai ca eu cred ca a fost interpretat gresit ca populatia de origine araba va invada europa eu cred ca Basescu este camila...... el le bea la greu ....a baut cata apa a curs pe dunare
15 apr, 2014
Gaby
Mda...
Dreptate sau nu... nu stiu.. dar mai este o varianta .. care e prevestita si in alte parti. Turcia... Din multe puncte de vedere Turcia e pe cale sa se uite spre arabi... Cand schimbarea se va face nu e deloc de bine .
15 apr, 2014
Dan
Si tu esti cacamiloiul?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ