Nou Cod Rutier: Amenda maximă pentru şoferi va fi de 9.600 de lei. Alte prevederi ale proiectului
Amenda maximă pentru şoferi ajunge la 9.600 de lei, iar cea mai lungă perioadă de suspendare a permisului de conducere este de doi ani, potrivit proiectului noului Cod rutier publicat miercuri pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne (MAI).
Depăşirea limitei de viteză cu 51 până la 60 de kilometri pe oră se sancţionează cu amenzi din clasa a IV-a, cuprinse între 9 şi 20 de puncte amendă, adică între 720 şi 1.600 de lei. În plus, se ridică şi permisul de conducere pentru 90 de zile.
În cazul depăşirii limitei de viteză cu peste 60 de kilometri pe oră, se aplică amenzi din clasa a V-a, care implică sancţiuni cuprinse între 21 şi 50 de puncte amendă (între 1.680 şi 4.000 de lei), plus suspendarea permisului de conducere pentru 180 zile.
În cazul în care depăşirea vitezei legale cu mai mult de 60 de kilometri pe oră se soldează cu un accident rutier urmat exclusiv de paguime materiale, se aplică sancţiuni din clasa VI-a, care implică de la 51 până la 120 de puncte de amendă (între 4.080 şi 9.600 de lei), la care se adaugă suspendarea permisului pentru un an. În cazul în care accidentul se soldează cu victime, perioada de suspendare a permisului se dublează la doi ani, însă amenda rămâne aceeaşi, potrivit proiectului citat.
Pe anumite sectoare de drum din interiorul localităţilor, unde circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă pe sens, ţinând seama de împrejurări şi de cât de intensă este circulaţia, administratorul drumului poate stabili şi limite de viteză inferioare, dar nu mai puţin de 10 kilometri pe oră pentru tramvaie şi de 30 kilometri pe oră pentru toate autovehiculele, dar numai cu avizul Poliţiei.
În acelaşi timp, pe anumite sectoare de drum din afara localităţilor, unde se circulă pe o singură bandă pe sens, ţinând seama de împrejurări şi de trafic, administratorul drumului poate stabili, cu avizul Poliţiei şi limite de viteză mai mici, dar nu mai puţin de 50 de kilometri pe oră pentru toate autovehiculele.
Potrivit proiectului de lege, conducerea unui autovehicul sau tramvai pe drumurile publice de către o persoană care a consumat droguri, a luat medicamente cu efecte similare stupefiantelor sau are o îmbibaţie de 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, respectiv 0,2 g/l alcool pur în sânge, este interzisă.
În acest sens, conform proiectului de lege, "conducerea unui autovehicul sau tramvai de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, care are o îmbibaţie alcoolică cuprinsă între 0,2 -0,5 g/l alcool pur în sânge, respectiv 0,15 - 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte-amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile".
În cazul în care îmbibaţia alcoolică este de peste 0,5 g/l alcool pur în sânge, fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la unu la cinci ani.
Proiectul noului Cod rutier sancţionează nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată, conducerea pe contrasens pe autostradă, depăşirea unui autoturism cu mai mult de 60 kilometri pe oră a vitezei maxime admise şi conducerea unei maşini neînmatriculată cu amendă cuprinsă între 21 şi 50 de puncte, plus suspendarea permisului pentru 180 de zile.
În cazul în care aceste abateri sunt urmate de un accident, se vor aplica amenzi între 51 şi 120 puncte şi suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de un an, dacă accidentul este soldat doar cu pagube materiale, iar în cazul în care sunt persoane rănite, perioada de suspendare a permisului se dublează.
Potrivit proiectului de lege, vor fi sancţionaţi cu 9 până la 20 de puncte-amendă şi suspendarea permisului până la trei luni numai şoferii care nu acordă prioritate, depăşesc sau trec pe roşu şi provoacă un accident rutier soldat exclusiv cu pagube materiale.
În cazul în care un şofer nu îşi achită amenda în termen de 30 de zile, permisul de conducere îi este suspendat. Concret, Poliţia Rutieră întocmeşte dispoziţia de suspendare în termen de 5 zile de la expirarea termenului de plată a amenzii şi o comunică persoanei vizate. Suspendarea efectivă a permisului are loc, însă, după alte 15 zile de la comunicarea dispoziţiei de suspendare.
Sumele aferente amenzilor percepute pentru contravenţii rutiere vor fi vărsate într-un cont unic deschis la Trezorerie, din care vor fi transferate ulterior către primării şi care va fi verificat de către Poliţie.
Proiectul noului Cod rutier va fi transmis spre dezbatere Parlamentului pentru a face parte dintr-o "asumare comună", a anunţat, miercuri, premierul Ponta, după ce Guvernul analizase varianta ca noul Cod să fie promovat prin ordonanţă de urgenţă pentru a fi aplicat mai rapid.
"Astăzi, Codul rutier îl trimitem spre Parlament. Vreau să văd foarte clar o implicare a tuturor celor - nu vreau să fie, dom'ne, «Codul lui Stroe şi al lui Ponta» şi toată lumea contra. Eu vreau să fie vorba despre o asumare comună a lucrurilor esenţiale pe care trebuie să le rezolvăm cât mai rapid, şi anume siguranţă mai mare pe drumuri, sancţiuni mai dure pentru cei care încalcă legea, aplicarea sancţiunilor, că degeaba dăm sancţiuni dacă nu le aplicăm. Eu sunt convins că această asumare comună va avea loc foarte repede, dacă nu, am discutat cu domnul Stroe (ministrul de Interne - n.r.) şi o să ne asumăm doar noi doi, o să fim doar noi doi cei răi şi toţi ceilalţi, buni, dar eu cred că interesul de a avea străzi mai sigure şi pedepse care se aplică este un interes comun şi vreau să cred că Parlamentul ne va sprijini în acest sens", a spus Ponta, în şedinţa de guvern.
Pe agenda şedinţei de miercuri, proiectul noului Cod rutier a fost înscris, din nou, sub forma unei ordonanţe de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă este de asemenea transmisă spre dezbatere Parlamentului, dar este şi aplicată până la momentul avizului parlamentar, când poate fi completată cu eventuale modificări ulterioare, spre deosebire de un proiect de lege, care poate fi aplicat doar după ce este aprobat de Parlament şi promulgat de preşedinte.
În urmă cu o săptămână, Guvernul a amânat, pentru a doua oară, adoptarea noului Cod rutier, pentru a clarifica detaliile tehnice de constituire a contului unic în care să fie vărsate toate sumele încasate din amenzile percepute pentru contravenţii şi infracţiuni.
Premierul Victor Ponta declara sămbătă, întrebat dacă noul Cod ar putea fi adoptat în această săptămână, că documentul va fi adoptat "în funcţie de soluţia tehnică de implementare".
El a mai arătat că efectele noului Cod rutier asupra scăderii numărului de accidente vor fi analizate după o anumită perioadă, respectiv în câteva luni, un an sau doi ani, pentru eventuale adaptări.