Noua Constituție ajunge la grupurile parlamentare iar mâine la Consiliul Legislativ

| 25 iun, 2013

Proiectul privind revizuirea Constituţiei va fi transmis marţi grupurilor parlamentare, iar miercuri, cel mai probabil, Consiliului Legislativ, a declarat preşedintele Senatului, Crin Antonescu.

'Sunt nişte proceduri de parcurs pe care le-am stabilit acum în şedinţa Birourilor reunite. Textul, practic proiectul legislativ de revizuire, va trece astăzi pe la grupurile parlamentare şi probabil în cursul zilei de mâine va fi înaintat Consiliului Legislativ', a spus Antonescu, după şedinţa Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

El a arătat că în termen de cinci zile Consiliul Legislativ se va pronunţa asupra proiectului.

'Proiectul merge, ca orice proiect legislativ, la Consiliul Legislativ, care are, prin lege, un termen de cinci zile pentru a se pronunţa asupra lui şi după aceea la Curtea Constituţională. Acestea sunt chestiunile oficiale. Neoficial, noi avem angajată o consultare cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, cărora le-am trimis textul şi dacă a rămas în vigoare voi verifica, nu mai ştiu era programat ca pe data de 4 şi 5 iulie reprezentanţi ai Comisiei să vină aici pentru a avea o primă discuţie pe proiect aşa cum a ieşit el din Comisia de revizuire', a completat Antonescu.

Preşedintele Senatului a afirmat că nu are în vedere posibilitatea convocării unei sesiuni extraordinare a Parlamentului după discuţiile cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia.

'Nu, pentru că proiectul finalizat intră în procedurile respective. În funcţie, eventual, de observaţii ale Curţii Constituţionale sau ale Consiliului Legislativ. Eu nu văd, ca preşedinte al comisiei, ce obiecţii ar putea apărea, pentru că în ce priveşte CCR ea are a se pronunţa în raport cu limitele revizuirii şi fără niciun fel de îndoială limitele revizuirii au fost respectate, nu ne aflăm în faţa unui proiect de lege obişnuit care este judecat de CCR în raport cu o Constituţie în vigoare. Când modifici Constituţia, evident că aici nu ai alt reper - vorbesc din punctul de vedere al Curţii - decât limitele revizuirii. În sensul acesta nu cred să fie probleme. Dorim să lăsăm perioada de vacanţă parlamentară, perioada verii, pentru dezbatere publică pe un proiect de data aceasta conturat şi începând cu prima zi, începând cu 1 septembrie, proiectul va intra mai întâi în Senat, după aceea în Camera Deputaţilor şi va avea loc dezbaterea finală şi votul', a spus Antonescu.

El a susţinut că CCR nu are de ce să se pronunţe pe articolul privind bicameralismul, motivând că acesta nu face obiectul limitelor revizuirii Legii fundamentale.

'Decizia este o chestiune doar de voinţă politică şi parlamentară supusă referendumului dacă o Cameră sau două. Nu avem în limitele revizuirii aşa ceva. Oricum, dacă am fi avut în limitele revizuirii, am fi avut forma actuală a Constituţiei şi anume cea cu două Camere', a explicat Antonescu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 iul, 2013
RGej6CyY
hPAdosME58
[..YouTube..] Thanks for a good tutorial with good exolanatipns. I'm a teacher and recognize good teaching when i see it (oh, that I could also duplicate it!). A pure beginner could get a little confused: your toolbars and windows are not where the defaults are, and I had to look around in the pull-down menus for a way to show my Scenes panel. There are a few things like that; some annotations might help. Otherwise, this was excellent. Thanks again. http://uwzbplxmdzt.com [url=http://jlzikwxbqj.com]jlzikwxbqj[/url] [link=http://omphhn.com]omphhn[/link]
09 iul, 2013
kladmUJBXwbHshc
NwkBDndkOiAmPg
Wheover edits and publishes these articles really knows what they're doing.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ