Noua Constituţie: BNR nu poate primi instrucţiuni de la nicio instituţie a statului
Comisia pentru revizuirea Constituţiei a adoptat, astăzi, două amendamente, ultimele introduse în proiect, care prevăd punerea în dezbatere publică a proiectelor de acte normative ce urmează să fie adoptate de instituţiile publice şi consacrarea independenţei operaţionale a Băncii Naţionale a României.
Amendamentul introdus la articolul 31 prevede că "proiectele de acte normative ce urmează să fie adoptate de autorităţile şi instituţiile publice, cu excepţia celor care au caracter de urgenţă, sunt supuse, cu cel puţin 30 de zile înainte de adoptare, dezbaterii publice", potrivit Agerpres.
Celălalt amendament a fost introdus la articolul 137 şi stabileşte că "în exercitarea prerogativelor sale, Banca Naţională a României nu poate solicita sau primi instrucţiuni de la nicio autoritate sau instituţie a statulu"', aceasta fiind formula recunoscută la nivel european care consacră independenţa operaţională a băncii centrale, după cum a afirmat autorul amendamentului, senatorul liberal Tudor Chiuariu.