Noua procedură de obţinere a cetăţeniei române
Parlamentul României a adoptat recent o lege care vizează simplificarea procesului prin care este acordată cetățenia română etnicilor români din alte state care se declară români și vorbitori de limbă română. Această lege îi vizează inclusiv pe cetățenii Republicii Moldova care vor putea, astfel, obține mult mai ușor statutul de cetățean al României și, respectiv, cetățean al Uniunii Europene.
Tot ceea ce trebuie să facă românii românii din Republica Moldova este să se declare români și vorbitori la limba română la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor.
Constantin Codreanu, unul din cei mai citiţi blogări din Republica Moldova, a făcut o sinteză şi a prezentat pe blogul său procedura simplificată care ar urma să fie aplicată:
1. Cei care vor fi chestionaţi cu privire la limba vorbită, naţionalitate şi apartenenţă etnică la Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor, organizat în perioada 12-25 mai, trebuie să se declare români la rubrica apartenenţa etnică şi naţionalitate şi să spună că vorbesc limba română;
2. Apoi, de la Biroul Naţional de Statistică, trebuie obţinut un extras din formularul completat la Recensământ, care să certifice faptul că persoana respectivă s-a declarat român şi vorbitor de limba română; 3. Se completează pachetul de documente care trebuie să includă: Copie legalizată a certificatului de naştere al persoanei care depune dosarul; Copie legalizată a paşaportului; Cele 2 caziere, 1 din Republica Moldova şi 1 din România; Cele 3 declaraţii: 1. Declaraţie autentificată la notar din care să rezulte că nu aţi mai depus o altă cerere de redobândire a cetăţeniei române; 2. Declaraţie autentificată la notar din care sa rezulte că în prezent nu întreprindeţi şi nu sprijiniţi acţiuni împotriva ordinii de drept ori a siguranţei naţionale şi nici în trecut nu aţi desfăşurat asemenea activităţi
3. Declaraţie autentificată la notar cu privire la menţinerea domiciliului în străinatate sau stabilirea domiciliului în România. Aceeaşi opţiune se face şi pentru copiii minori pentru care se solicită redobândirea cetăţeniei române;
3A. Pentru cei căsătoriţi, lista mai include o copie legalizată a certificatului de căsătorie şi o copie legalizată a cărţii de indentitate/buletinului soţului/soţiei.
3B. Pentru cei căsătoriţi, cu copii minori, lista mai include:
- Copie legalizată a certificatului de naştere pentru minor(i);
- Declaraţie autentificată la notar cu privire la consimţământul pentru obţinerea cetăţeniei române dată către minorii care au împlinit vârsta de 14 ani;
- Declaraţie autentificată la notar cu privire la acordul soţilor pentru dobândirea cetăţeniei de către copiii minori în care se precizează domiciliului copiilor.
În același timp, la București, este discutată o inițiativă legislativă care prevede retragerea cetățeniei române celor care, deși sunt cetățeni români, afirmă că aparțin unei alte etnii decât cele române. În acest caz, sunt vizați în primul rând moldovenii care au redobândit cetățenia română și care se vor declara moldoveni la Recensământul din mai.