Noul Barroso - luptătorul anti-austeritate, fost membru PSD portughez, acum în tranziție spre S&D

Concluzia a fost enunțată la o săptămână după ce Christine Lagarde, directorul executiv al FMI, a declarat că a fost constrânsă să ceară o revizuire a măsurilor de austeritate impuse Marii Britanii din cauza slabelor performanțe economice ale țării.

Capcana în care a căzut Londra este una foarte greu de învins. Marea Britanie se luptă cu declinul economic din 2008 și deocamdată este blocată într-un echilibru între recesiune și creștere aproape nulă. În același timp, datele statistice oficiale arată că circa 14 milioane de cetățeni britanici se zbat la granița sărăciei și a excluderii sociale.

După tăierile operate de liderii europeni cu mult entuziasm începând cu 2010 și deciziile care au generat șomeri, companii în faliment și o adevărată „criză a speranței”, care s-a suprapus celei economice, aceștia au început să învețe „lecțiile istoriei” și să recunoscă faptul că au greșit.

„Nu am făcut totul corect. Măsura şi-a atins limitele, deoarece ar fi trebuit să aibă un minimum de sprijin politic şi social“, a spus J.M. Barroso, adăugând că actuașa criză financiară din Uniune nu va putea fi rezolvată fără măsuri complementare. Această dorință de a avea sprijin politic și social este ceva ce au deja social-democrații europeni, dar voi aborda acest subiect mai jos.

Desigur, liderul portughez este probabil influențat și de modul în care s-au desfășurat evenimentele în propria țară. Planul de austeritate implementat în Portugalia de premierul Pedro Passos Coelho nu a generat creșterea rapidă așteptată. În realitate, țara se confruntă cu o perioadă de recesiune adâncă și mai lungă decât spuneau previziunile interne sau internaționale.

Declarațiile președintelui CE permit totuși două niveluri de interpretare: cel practic și cel politic.

Pe eșecul practic al politicilor de austeritate nu trebuie pus prea mult accent pentru a convinge cu ușurință cetățenii europeni în privința lui – aceștia l-au simțit pe propria piele. În plus, pe lângă statistici și experiențele de zi cu zi se pare că există un nou argument pentru ca susținătorii austerității să spună că au greșit: o eroare de Excel.

Politicienii care „simțeau” că austeritatea este direcția cea mai bună pentru a combate criza economică și deficitele (despre care se spunea, după o măsurătoare „din ochi”, că erau prea mari) au avut nevoie și de o teorie care să le susțină deciziile. Iar aceasta nu era ușor de descoperit, pentru că șomajul ridicat și dobânzile mari arătau opusul.

Așadar, au apărut mai întâi Alberto Alesina și Silvia Ardagna, care au argumentat că reducerea deficitelor va spori încrederea și va genera creștere pe termen scurt. După care au intrat în scenă Carmen Reinhart și Ken Rogoff. Aceștia au schimbat perspectiva pe una de termen lung și au susținut că, dacă o rată de îndatorare ar ajunge la 90% din PIB-ul unei țări, creșterea economică ar încetini enorm.

Dar se pare că cei doi au greșit – au exclus variabile importante din analiză și au folosit informații incorecte în calcule. Corectarea acestor erori se pare că oferă rezultate complet diferite, iar picajul creșterii dispare. Subiectul a fost tratat pe larg de marea parte a publicațiilor internaționale și este considerat încă un motiv pentru care politicienii să-și schimbe abordările.

Dar, după cum am spus mai sus, vorbele lui Jose Manuel Barroso pot fi descifrate și într-o cheie politică.

Avem de-a face cu o repoziționare a acestuia în contextul revigorării politicilor de stânga în Europa. Este foarte posibil ca Barroso să caute să-și diversifice și să-și extindă platforma de sprijin politic.

Forțele de stânga cuceresc pe plan politic Europa într-un mod organizat. Ca dovezi avem victoria președintelui Francois Hollande în Franța, succesul coaliției de stânga la parlamentarele din Italia, chiar succesul USL-ului și numirea lui Victor Ponta în funcția de premier în România, alături de multitudinea de reuniuni ale liderilor socialiști europeni.

Așadar este posibil ca Barroso să dorească instituirea unei atmosfere de cooperare și unitate în interiorul instituțiilor de bază ale Uniunii Europene pe măsură ce se apropie data alegerilor europarlamentare. Lupta dintre S&D, PPE se anunță una foarte dură, cu un rol crucial în ceea ce privește direcția pe care va merge Uniunea Europeană în anii ce urmează.

Renunțarea la austeritate și această tendință de apropiere de viziunea social-democrată sunt semnale că președintele Comisiei Europene trece printr-o perioadă de reconsiderare a poziției sale și de pregătire pentru o potențiala „coabitare” cu guvernele de stânga ale țărilor europene.

Ar fi până la urmă doar o întoarcere la originile ideologice ale propriului partid, Barroso fiind până în anii recenți liderul Partidului Social-Democrat din Portugalia, care și-a modificat în anii 80 orientarea doctrinară de la stânga spre centru-dreapta și s-a afiliat la PPE.

Așadar putem spune că nu există ceva nou sub soare – și în acest sens putem găsi asemănări interesante între dorința lui Barroso de coabitare cu socialiștii și situația în care se află Traian Băsescu, provenit dintr-un PDL care a fost de stânga (derivat din FSN și fost membru al Internaționale Socialiste – acum declarat de dreapta și membru al PPE) și aflat în coabitare cu președintele PSD, Victor Ponta.

Ar fi fost foarte interesant dacă concluzia lui Barroso despre „eșecul austerității” ar fi fost trasă cu ocazia participării acestuia la Congresul PPE organizat în octombrie la București. O altă oportunitate europeană pierdută.