BOR va avea un nou purtător de cuvânt
Patriarhia Română are un nou purtător de cuvânt. Asta în contextul în care mulţi au fost cei care au contestat atitudinea părintele Constantin Stoica, ani buni purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, în cazul tragediei de la Colectiv. Astfel, Vasile Bănescu, profesor de religie şi realizator de emisiuni la Trinitas TV a devenit vocea oficială a BOR.
"Se poate conta pe o înnoire a comunicării, pe promptitudine, pe o implicare mai mare a Bisericii în zona comunicării. Asta este limpede. Dorim să ne extindem echipa de comunicare, inclusiv prin cooptarea unor buni comunicatori. Suntem, ca să spun așa, în fața unui nou început", a declarat marți Bănescu, pentru AGERPRES.
El a precizat că aceasta a fost inițiativa patriarhului Daniel.
"Evident, a fost o schimbare necesară, probabil că trebuia făcută de mai demult. Orice înnoire e binevenită atunci când nu trece mult timp de așteptare. Schimbarea unei persoane nu înseamnă vinovăția persoanei precedente. Dar înnoirea e mereu firească", a precizat Bănescu.
El a menționat că se lucrează la noua strategie, care urmează să fie supusă unei dezbateri la nivelul Patriarhiei. "Aceasta va presupune inclusiv organizarea, din când în când, cu o anumită ritmicitate, a unor conferințe de presă la care să participe și Părintele Patriarh", a mai spus Vasile Bănescu.
CITEŞTE ŞI EXCLUSIV. În maşina Patriarhiei filmată trecând pe roşu se afla însuşi Patriarhul Daniel
"Din ziua de 16 noiembrie 2015, echipei de la Biroul de presă al Patriarhiei Române i s-a alăturat domnul consilier patriarhal Vasile Bănescu, realizator de emisiuni la TRINITAS TV, care va prelua responsabilitatea de purtător de cuvânt al Patriarhiei Române", informează Biroul de presă al instituției, într-un comunicat transmis marți AGERPRES.
Părintele consilier patriarhal Constantin Stoica și părintele consilier patriarhal Ciprian Apetrei își desfășoară în continuare activitatea la Biroul de presă al Patriarhiei Române împreună cu părintele inspector eparhial Bogdan Teleanu.
"În viitorul apropiat, la începutul lunii decembrie, intenționăm să organizăm o întâlnire informală cu toți colaboratorii din media ai Patriarhiei Române", mai precizează comunicatul citat.