Noul termen de depunere a ofertelor pentru Cuprumin este 1 septembrie
Noul termen pentru depunerea ofertelor de către investitori în cazul companiei Cuprumin este 1 septembrie, iar întreaga procedură ar putea fi încheiată până la finalul lunii octombrie, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
El a precizat că vineri, 19 iulie, la expirarea termenului iniţial, o singură companie - Trafigura - a depus ofertă pentru Cuprumin, dar documentaţia a fost incompletă, potrivit raportului experţilor. Alte două firme, printre care şi Glencore, au solicitat prelungirea termenului, informează Agerpres.
Vosganian a admis că, ţinând cont de importanţa companiei Cuprumin, care exploatează rezervele majoritare de cupru ale României, criteriile de calificare pentru investitori sunt destul de severe - scrisoare de garanţie bancară de 1,2 milioane euro, scrisoare de bonitate pentru 40 milioane euro şi condiţii de preţ minim de 6.900 dolari/tona de cupru - şi a adăugat că, după consultări cu primul-ministru, a fost decis un nou termen pentru depunerea ofertelor.
Strategia Ministerului Economiei pentru compania Cuprumin vizează atragerea de investitori sub forma unui contract comercial cu plata în avans a cantităţii de concentrat de cupru rezultată în urma exploatării. Pentru a deveni viabilă, compania are nevoie de investiţii masive de mediu şi retehnologizare.
Potrivit lui Vosganian, anul trecut Cuprumin a obţinut un profit operaţional de 24 milioane lei, dar acesta este o "iluzie" pentru că a fost obţinut cu ignorarea completă a obligaţiilor de mediu şi a perspectivelor companiei.