20 decembrie, noul termen pentru finalizarea privatizării CFR Marfă
Termenul până la care Grupul Feroviar Român (GFR) trebuie să achite toţi banii pentru preluarea pachetului majoritar de acţiuni al CFR Marfă a fost decalat până la data de 20 decembrie 2013, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern iniţiat de Ministerul Transporturilor.
"Având în vedere obligaţia cumpărătorului de a notifica prompt, după semnarea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, Consiliul Concurenţei şi/sau alte autorităţi de concurenţă competente cu privire la tranzacţie, conform prevederilor Legii nr.21/1996, dacă finalizarea nu a avut loc până la data de 20 decembrie 2013, contractul se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei", se arată în textul proiectului.
Hotărârea de Guvern iniţială, intrată în vigoare la 14 august, preciza că, dacă finalizarea procesului nu are loc într-o perioadă de 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare, contractul de privatizare se desfiinţează de plin drept, fără a mai fi necesară punerea în întârziere, fără orice altă formalitate prealabilă şi fără intervenţia instanţei.
Astfel că, practic, noua Hotărâre de Guvern decalează de la 13 octombrie la 20 decembrie 2013 termenul până la care GFR, companie controlată de omul de afaceri Gruia Stoica, trebuie să achite toată suma de bani.
Vineri, Grupul Feroviar Român a anunţat că a plătit până acum 30 de milioane de euro pentru achiziţia CFR Marfă şi va achita diferenţa până la 202 milioane de euro ulterior avizului Consiliului Concurenţei.
"Procedura de privatizare urmează să continue prin obţinerea avizului Consiliului Concurenţei sau al Comisiei Europene, având în vedere că notificarea depusă în numele Grup Feroviar Român a fost declarată validă şi admisă. Ulterior avizării tranzacţiei de către Consiliul Concurenţei şi îndeplinirii condiţiilor din contract, cumpărătorul va achita diferenţa, finalizându-se astfel privatizarea. Avizarea de către Consiliul Concurenţei este o procedură standard pentru orice tranzacţie de acest fel, în spaţiul european", au mai spus reprezentanţii companiei.
Consiliul Concurenţei poate da un răspuns în termen de cinci luni de la primirea documentaţiei complete, însă analiza Consiliului este independentă de termenele date de Guvern privind finalizarea procesului de privatizare.
În urmă cu două săptămâni, GFR a depus o serie de acte la Consiliul Concurenţei, însă notificarea nu era completă, întrucât lipseau anexele la contractul de privatizare. Între timp, GFR a depus anexele, la începutul săptămânii trecute. Joi, Consiliul Concurenţei a trimis o solicitare către GFR prin care a cerut acte suplimentare, iar GFR are termen 20 de zile pentru a completa notificarea.
Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat, joi, că instituţia se va concentra în perioada următoare pe acest caz.
"Vrem să dăm un verdict cât mai repede, vom încerca sub termenul de cinci luni. Noi ne-am pregătit pentru acest caz, am început să ne încălzim încă din februarie, aşa că am încredere că vom reuşi să mergem repede", a spus Chiriţoiu.
El a adăugat că a informat Comisia Europeană cu privire la acest caz, iar autoritatea de la Bruxelles urmează să decidă în maximum două săptămâni dacă acest caz rămâne în analiza Consiliului Concurenţei sau este de competenţa Comisiei Europene.
"Trebuie să vedem dacă s-a respectat decizia CSAT potrivit căreia CFR Marfă trebuie să renunţe la unele componente unde are monopol, precum instalaţiile de încărcare-descărcare. Acestea se vor muta, probabil, la CFR Infrastructură. Apoi va trebui să vedem dacă sunt anumite trasee unde această concentrare ar avea o poziţie atât de puternică încât n-ar mai exista concurenţă", a afirmat Chiriţoiu.
El a mai spus că nu este exclusă nicio variantă de răspuns din partea Concurenţei.
''Cotele de piaţă sunt mari şi ne uităm la asta. Putem spune "da", "nu" sau "da, condiţionat". Condiţiile pot fi de ordin structural, cum ar fi renunţarea la anumite părţi din aceste companii. Ne putem uita şi la partea de contracte. Este mai puţin probabil să punem condiţii pe partea de preţ, dar ne vom uita şi la asta. Nimic nu este exclus'', a explicat Chiriţoiu.
Întrebat ce se va întâmpla dacă răspunsul Concurenţei va fi negativ, Chiriţoiu a răspuns că, în acel caz, toată tranzacţia va fi blocată.
Compania Grup Feroviar Român a fost declarată pe 20 iunie 2013 câştigătoare a competiţiei pentru privatizarea CFR Marfă, iar contractul de vânzare-cumpărare a pachetului de 51% din capitalul social al societăţii către societatea comercială Grup Feroviar Român a fost semnat în data de 2 septembrie 2013.