Nu ştiai că e posibil aşa ceva. Ce poate face creierul

| 25 feb, 2014

Ani de zile, neurologii nu au ştiut dacă este posibil că neuronii umani să se regenereze sau să apară noi celule cerebrale. Observaseră fenomenul la animale, niciodată la oameni şi credeau că fiecare om se naşte cu un număr maxim de neuroni.

Anul trecut, Jonas Frisen, de la Institutul Karolinska din Stockholmd, Suedia, a demonstrat că în hipocampul din creierul uman are loc procesul de neurogeneză, adică sunt produse noi celule cerebrale, scrie descoperă.ro.

Acum, o zonă similară de neurogeneză a fost detectată în altă regiune a creierului, numită striata. Celulele de aici sunt responsabile cu învăţarea şi memoria. Jonas Frisen crede că aceşti neuroni îi ajută pe oameni să se adapteze la noile situaţii, să înveţe.

Noii neuroni ar putea fi produşi într-o altă zonă a creierului, peretele ventricular lateral, ajungând ulterior în striata. Această migraţie a celulelor cerebrale a fost observată anterior la şoareci.

Descoperirea oferă speranţe pentru pacienţii care au avut un atac cerebral sau pentru cei care suferă de diferite boli neurologice.

Ca să observe noii neuroni, cercetătorii au analizat 30 de creiere donate după moarte. Au folosit metoda tesatării cu izotopul radioactiv de carbon 14, prezent în atmosferă de la începutul testelor cu bombe nucleare. Astfel, ei au putut să afle anul în care au fost produse diferite celule ale corpului, prin analiza ADN-ului.

Frisen şi echipa lui au observat că donatorii sănătoşi aveau mai mulţi neuroni noi în striata în comparaţie cu unii donatori despre care se ştie că suferiseră de boala Huntington, o boală degenerativă a creierului. Iar în creierul persoanelor care au suferit un atac cerebral au fost observaţi neuroni imaturi.

Tag-uri: creier, neuroni
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ