Cu ce se ocupă DECIDENŢII care au marcat prima decadă de după 1989

| 25 mar, 13:37

Clasa politică arată mult schimbată faţă de cea de acum 10 ani. Feţe noi au luat locul unor lideri politici care, la apogeul lor, păreau că sunt de neînlocuit. Virgil Măgureanu, fondatorul SRI, s-a retras din viaţa publică şi se îngrişeşte de propria livadă.

În anii '90 era o apariţie aparte pe holurile Parlamentului. Avea un nume cu rezonanţă istorică şi mai venea la Parlament în port tradiţional bucovinean. Ca deputat, s-a ilustrat prin legea care a permis restituirea proprietăţilor. Este vorba de avocatul VASILE LUPU. Odată cu decăderea PNŢCD, a preferat să se ocupe de avocatură în detrimentul politicii.

"Mă interesează politica şi acum, dar nu am cu cine. Am avut şansa să fac politică cu mari patrioţi, cu mari idealişti precum Corneliu Coposu sau Ion Raţiu. Acum m-am retras la cele profesionale. Fac cercetare, scriu cărţi...", a declarat Vasile Lupu pentru RomaniaTV.net.

"Prima carte va fi de memorialistică politică, iar alta va fi despre evoluţia proprietăţii funciare şi marile abuzuri comise ce au dus la compromiterea agriculturii", a spus Vasile Lupu.

El a mai avut o tentativă de a reintra în politică în iulie 2013 atunci când un grup din PNŢCD, cu el în frunte, a decis excluderea din partid a preşedintelui Aurelian Pavelescu. În mod de acum tipic pentru acest partid, şi Aurelian Pavelescu l-a exclus pe Vasile Lupu din PNŢCD. Însă Lupu încă mai speră într-un reviriment al partidului, deşi s-a ferit să mai ofere un orizont temporal. "Este posibilă revenirea PNŢCD-ului, câtă vreme nu vor mai apărea diversionişti precum Aurelian Pavelescu sau Victor Ciorbea", a mai spus Lupu. De acum, Lupu nu renunţă doar la politică, ci şi la avocatură. "Din septembrie, mă pensionez şi mă voi retrage în liniştea casei părinteşti din Liteni, judeţul Suceava", a precizat ţărănistul.

DAN IOAN POPESCU, fostul ministru al Economiei în guvernul lui Adrian Năstase, nici nu vrea să mai audă de politică. Întrebat dacă se mai gândeşte să revină în acest mediu, DIP (acronimul sub care era cunoscut în vremurile de glorie ale PSD), răspunde categoric: "Nu, 100% nu. După 10 ani de chin, nu vreau să mă dedic decât unei munci care-mi face plăcere şi familiei."

Cu evidentă neplăcere, Popescu îşi aminteşte de perioada în care s-a lăsat tentat de politică. "N-are rost. Mă duceam la minister la 7 dimineaţa şi plecam la 8 seara", a spus DIP, pentru RomaniaTV.net. Timp de patru ani a fost unul dintre miniştrii cheie în guvernul Adrian Năstase şi lider al PSD Bucureşti, însă perioada ulterioară a fost una foarte neplăcută pentru el. A urmat aproape un deceniu de tribulaţii judiciare, la capătul cărora o instanţă a decis, în mod definitiv, în decembrie anul trecut, că nu poate justifica cheltuieli de 890.000 de lei, sumă ce i-a fost confiscată. Oricum, un succes faţă de sentinţa iniţială care prevedea că trebuie să dea statului 4.000.000 de lei.

VIRGIL MĂGUREANU  este fondatorul SRI, în martie 1990, şi a condus contraspionajul românesc timp de şapte ani. "Şarpele cu ochelari", cum era numit, stârnea temeri şi printre politicieni şi printre jurnalişti. A încercat un scurt periplu prin politică fondând Partidul Naţional Români, dar fără prea mare convingere. Apoi s-a retras în localitatea natală Giurtelecul Hododului (Satu Mare), unde se îngrijeşte de livadă, iar pe câteva hectare a amenajat o cultură de afine şi făbricuţa aferentă de prelucrare a fructelor de pădure.

Citeste mai mult pe RTV.NET

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ