Numărul insolvenţelor a scăzut cu 52%. Dar au crescut radierile, suspendările şi dizolvările

| 03 dec, 14:42

Numărul firmelor intrate în insolvenţă a scăzut cu 52% în primele 10 luni din acest an, dar crescut radierile cu 9%, suspendările de activitate cu 6% şi dizolvările cu 41%, se arată în datele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

În comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor au avut loc cele mai multe insolvenţe, radieri, suspendări şi dizolvări, respectiv 32.736, cu 2,77% mai multe decât în aceeaşi perioadă din 2014. 

Astfel, un număr de 8.540 societăţi au intrat în insolvenţă în primele 10 luni, în scădere cu 52,57% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Firmele din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul au înregistrat cele mai multe astfel de proceduri, respectiv 2.774, cu 43,95% mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. Pe primul loc la insolvenţe se află Capitala cu 1.522 insolvenţe (-49,32%), judeţul Bihor cu 461 (-61,52%), şi Timiş cu 436 (-36,16%). 

În ceea ce priveşte radierile, 69.640 firme au fost radiate, cu 9,16% mai multe, Bucureştiul fiind fruntaş la acest capitol cu 12.097 (+39,93%). Şi aici, tot în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul au fost cele mai multe astfel de cazuri - 4.986, cu 8,18% mai multe decât în primele 10 luni din 2014. 14.278 de firme şi-au suspendat activitatea, numărul fiind în creştere cu 5,99%, iar 21.716 societăţi au fost dizolvate, în urcare cu 41,53%. 

În primele zece luni din acest an au fost înmatriculaţi 99.521 comercianţi, în creştere cu 12,96% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2014, în comerţul cu ridicata fiind cei mai mulţi - 26.129.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ