Numărul rezervărilor de vacanţe exotice a crescut, în primele luni din 2016, cu 70% comparativ cu anul trecut
Românii au profitat din plin, în acest an, de perioada promoţiilor şi reducerilor de tip early booking, dar şi de promoţiile companiilor aeriene şi au rezervat cu 70% mai multe sejururi în destinaţii exotice, spun reprezentanţii unor companii de turism.
La aceasta au contribuit considerabil şi rezervările făcute pentru sejururi în perioada Valentine's Day, a vacanţei de iarnă a copiilor, de Dragobete, dar şi pentru 'Mărţişor' şi 8 martie.
"Această creştere a solicitărilor vine pe fondul unei preferinţe crescute a românilor pentru vacanţele în destinaţii exotice, care se manifestă în ultimul an, combinată cu perioada de reduceri şi early booking, ce au condus la un număr semnificativ mai mare de români care au optat pentru vacanţele din portofoliul nostru. Sperăm să păstrăm trendul crescător şi să continuăm", a spus Sorin Stoica, de la Eturia.
Cele mai căutate destinaţii sunt Thailanda, Maldive, Mauritius, Republica Dominicană, Cuba şi Mexic.
Românii s-au arătat interesaţi, încă de la începutul anului, şi de alte destinaţii mai puţin vizitate până acum, precum Noua Zeelandă, Madagascar, Coreea de Sud, Nicaragua, Honduras sau Cambodgia. Solicitări au fost şi pentru ţările de pe continentul african - Zanzibar, Tanzania, Africa de Sud, Zambia sau Kenya - unde românii pot experimenta un safari într-unul dintre parcurile naţionale africane şi pot admira animalele sălbatice în habitatul lor natural.
Preţurile pentru un sejur într-o destinaţie exotică, rezervat în avans, încep de la 1.300 de euro.