Numele Deliei Velculescu, românca numită șefă a misiunii FMI în Grecia, apare într-o telegramă Wikileaks
Românca Delia Velculescu, numită de FMI la conducerea Misiunii tehnice a instituţiei financiare în Grecia, apare într-o teleghramă Wikileaks.
“Documentul Wikileaks nu e de o claritate prea mare; da, te iau fiorii cînd vezi cît de uşor se discută scenariul dezastrului, şi cam atît”, scrie jurnalistul Costi Rogozanu într-un articol pentru VoxPublica.
WikiLeaks a publicat sâmbătă un document care pretinde că este transcrierea unei convorbiri telefonice, care ar fi avut loc la 19 martie între Poul Thomsen, șeful departamentului Europa al FMI, și Delia Velculescu, șefa misiunii FMI în Grecia. Din stenograme reiese că cei doi vor să evoce perspectiva unei posibile intrări a Greciei în incapacitate de plată concomitent cu referendumul din Marea Britanie pe tema ieșirii din UE.
Aceștia discută despre ce strategie ar trebui să adopte în negocierile cu Atena, iar Thompsen pare să favorizeze amenințarea cu o catastrofă financiară pentru a-și forța partenerii de dialog - inclusiv europenii - să ia o decizie.
Discuția a avut loc în condițiile în care FMI încă nu și-a dat acordul pentru ultimul plan de ajutorare a Greciei, negocierile împotmolindu-se la capitolul reformei pensiilor și reformei fiscale.
Vezi AIICI documentul intergral
Românca Delia Velculescu, numită de FMI la conducerea Misiunii tehnice a instituţiei financiare în Grecia, este una dintre elevele pe care președintele Klaus Iohannis le medita pentru Clubul Olimpicilor la Fizică.
Fondul Monetar Internaţional a decis numirea Deliei Velculescu la conducerea Misiunii tehnice a instituţiei financiare în Grecia. Românca a fost șefă de promoție la Colegiul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
Luni, un nou scandal de talie mondială a fost dezvăluit presei. PanamaPapers, cea mai mare scurgere de informații care face publică modalitatea prin care liderii lumii se foloseau de companii offshore intermediate de firma de avocatură Mossack Fonseca din Panama.